Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Executivul a adoptat un memorandum privind aplicarea în 2026 de către Oil Terminal a prevederilor articolului 36 alineatul 2 din OUG 89/2025.
„Guvernul, prin aceste modificări, practic răspunde revendicărilor angajaților de la Oil Terminal SA, cu soluții concrete privind majorarea salariilor cu 6,5%. Astfel, cheltuielile de natură salarială vor crește cu suma de 1,7 milioane lei, corespunzătoare a unei creșteri salariale, așadar, de 6,5%, pentru perioada noiembrie-decembrie 2026”, a spus Cărbunaru.
Potrivit acestuia, societatea îndeplinește condițiile legale pentru majorarea cheltuielilor salariale.
La 31 decembrie 2025, Oil Terminal înregistra un profit net de 24,64 milioane de lei și nu avea plăți restante. Pentru acest an, compania estimează un profit brut de 15 milioane de lei.
Guvernul justifică decizia prin caracterul strategic al companiei și necesitatea menținerii personalului calificat, în condițiile în care conflictul de muncă ar putea afecta continuitatea operațiunilor de import și export de țiței și produse petroliere.
Potrivit fundamentării prezentate de societate, majorarea cheltuielilor salariale va fi suportată din resurse proprii și nu va afecta profitul brut estimat pentru 2026.