Guvernul Spaniei ia măsuri împotriva sărăciei infantile: fiecare copil va primi o alocație de 200 de euro 

Publicat: 12 02. 2026, 12:04
Actualizat: 12 02. 2026, 12:12

În lupta împotriva sărăciei infantile și a inegalității sociale, Consiliul de Miniștri din Peninsula Iberică a aprobat un raport de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabilă 2030, care include 100 de obiective de îndeplinit până în anul 2030, printre care se află și aprobarea acestei prestații universale pentru creșterea copiilor, destinată tuturor familiilor cu copii. Inițiativa a fost aprobată la propunerea Ministerului Drepturilor Sociale, Consumului și Agendei 2030, notează 20minutos.es.

Ministrul Drepturilor Sociale, Consumului și Agendei 2030, Pablo Bustinduy, a declarat în conferința de presă de după Consiliul de Miniștri că speră ca prestația pentru creșterea copiilor „să vadă lumina zilei cât mai curând” și a susținut că „impactul său va fi extraordinar și extraordinar de pozitiv pentru democrația spaniolă”.

Lupta împotriva sărăciei infantile

Deși este a patra economie a Uniunii Europene, Spania are una dintre cele mai ridicate rate ale sărăciei infantile din spațiul comunitar. Aproximativ unul din trei minori trăiește sub pragul sărăciei în această țară, 29,2%, mult peste media UE, de 19,3%. Riscul de sărăcie sau excluziune socială în rândul minorilor, indicatorul AROPE, este și mai ridicat, ajungând la 34,6%, față de 24,2% în UE.

Potrivit Ministerului Drepturilor Sociale, obiectivul strategiei este consolidarea „statului bunăstării” prin acțiuni orientate spre „reducerea sărăciei și a inegalității și creșterea veniturilor gospodăriilor cu cele mai mici resurse”. De asemenea, ministerul a subliniat că Guvernul „include pentru prima dată într-o strategie națională” prestația universală pentru creșterea copiilor ca „un drept” care ar permite „eliminarea celei mai severe forme de sărăcie infantilă până în 2030”. Obiectivul este ca această prestație să ajungă la 100% dintre familiile cu copii minori în întreținere.

Studiul „Beneficiul de a acționa: potențialul unor politici concrete de a reduce sărăcia infantilă”, prezentat de UNICEF în noiembrie 2025, arată că sărăcia infantilă în Spania ar putea scădea cu 7,1 puncte procentuale dacă s-ar aplica prestația universală pentru creșterea copiilor de 200 de euro pe lună pentru fiecare copil. Aceasta ar însemna scoaterea din sărăcie a peste jumătate de milion de copii din țară, aproximativ 530.000. De asemenea, raportul menționează că o sumă minimă de 100 de euro pe lună ar putea scoate din această situație aproximativ 270.000 de copii și adolescenți.

Impozit pe marile averi pentru finanțarea măsurii

Ministrul Pablo Bustinduy este dispus să facă tot posibilul pentru a adopta această măsură universală pentru familii. În acest sens, după o întâlnire la Paris cu economistul francez Gabriel Zucman, ministrul Drepturilor Sociale, Consumului și Agendei 2030 a menționat posibilitatea introducerii unui impozit de 2% pe marile averi din Spania, pentru patrimoniile care depășesc 100 de milioane de euro.

Acest mecanism ar permite Spaniei să colecteze până la 5,2 miliarde de euro, potrivit estimărilor Observatorului Fiscal al Uniunii Europene, citate de Ministerul Drepturilor Sociale.

Prestația universală pentru creșterea copiilor, de 200 de euro pe lună pentru fiecare copil până la împlinirea vârstei de 18 ani, se află de ani de zile pe agenda formațiunii Sumar, iar după acest Consiliu de Miniștri pare să devină una dintre măsurile la care Guvernul de coaliție lucrează deja.

Ce condiții trebuie să îndeplinească familiile de români din Spania pentru a primi alocația

Pentru a beneficia de ajutorul de 200 de euro pe lună (noua prestație universală pentru creșterea copilului) în Spania, familiile de români trebuie să îndeplinească următoarele condiții principale:

  • Rezidență legală: Părinții trebuie să aibă rezidență legală în Spania (să dețină certificatul de înregistrare a cetățeanului UE – „foaia verde” sau cardul de rezidență).
  • Înregistrarea copilului: Copilul trebuie să aibă vârsta sub 18 ani și să locuiască în Spania împreună cu părinții, să fie în registrul locuitorilor dintr-o localitate (empadronamiento)
  • Documentație la zi: Este necesară deținerea unui număr NIE (Numero de Identification Extranjero) valid și a certificatului de naștere al copilului (format european sau tradus).
  • Cerere oficială: Ajutorul nu se acordă automat; trebuie depusă o solicitare la Seguridad Social ( Securitate Socială) odată ce formularul specific devine disponibil în cursul anului 2026.