Conducerea Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și deținător al unei cote semnificative pe piața de furnizare din România, a anunțat, miercuri, că a atribuit contractul pentru garantarea disponibilității turbinelor Parcului Eolian Crucea Nord, care are o putere instalată de 108 MW, cumpărat în 2021, când a fost prima achiziție (M&A) realizată în România de o companie de stat.
Serviciile incluse în contract, atribuit după parcurgerea etapelor procedurale de achiziție sectorială, în valoare de aproape 100 de milione de lei, fără TVA (99.782.280 lei) urmează să fie efectuate de Vestas CEU România SRL.
Prin contractul ce va fi derulat pe parcursul a cinci ani este vizată garantarea disponibilității turbinelor eoliene Vestas model V112 – 3MW MK1a, precum și a sistemelor SCADA, PPC și AEOS. Sunt prevăzute, de asemenea, activități de mentenanță predictivă, preventivă și corectivă, monitorizarea de la distanță a funcționării turbinelor, livrarea și instalarea pieselor de schimb, precum și furnizarea de echipamente, consumabile și personal specializat, arată compania.
Hidroelectrica își propune ca prin acest parteneriat, să asigure o exploatare eficientă și sigură a instalațiilor din parcul eolian, completând activitățile proprii cu expertiza unuia dintre cei mai mari furnizori globali de soluții pentru energie eoliană.
„Atribuirea acestui contract ne asigură consolidarea performanței operaționale a parcului eolian de la Crucea”, a declarat Bogdan Badea, CEO-ul companiei Hidroelectrica.
Șeful Hidroelectrica a menționat, de asemenea, că are în vedere noi investiții.
„Nu ezităm să investim. Vrem să adaugăm la Crucea Nord partea de stocare cu baterii cu tehnologie Li-ion. Puterea nominală a acestei instalații va fi de 36 MW, cu o capacitate de stocare de 72 MWh. Sunt pași concreți pe care îi facem către hibridizare și optimizarea producției, pași pe care îi facem concomitent cu consolidarea activelor existente prin asigurarea mentenanței și disponibilității agregatelor”, a afirmat Bogdan Badea.
Proiectul cu o putere instalată de 108 MW a fost achiziționat de Hidroelectrica în anul 2021 și a fost primul M&A realizat în România de o companie de stat.
Parcul eolian de la Crucea, aflat în apropierea comunelor Crucea, Vulturu și Pantelimon din județul Constanța, a fost pus în funcțiune la finalul lui 2014, fiind inițiat de Monsson Group și vândut în stare de proiect germanilor de la Steag GmbH.