Prima pagină » Economic » Industria europeană de apărare a crescut cu aproape 14% în 2024

Industria europeană de apărare a crescut cu aproape 14% în 2024

Sectorul european de apărare a crescut cu 13,8% în 2024 față de anul precedent, generând o cifră de afaceri de 183,4 miliarde de euro. potrivit unui raport publicat marți de Asociația Industriei Aerospatiale, de Securitate și Apărare din Europa.
Industria europeană de apărare a crescut cu aproape 14% în 2024
Sursa foto: Hepta
Diana Nunuț
02 dec. 2025, 12:15, Economic

Datele apar într-un raport publicat marți de Asociația Industriei Aerospatiale, de Securitate și Apărare din Europa.

Potrivit raportului citat de Bloomberg, creșterea, a patra consecutivă, este rezultatul unor ani de investiții insuficiente, urmate de creșterea bugetelor de la debutul războiului din Ucraina. Ocuparea forței de muncă în acest sector a crescut, de asemenea, cu 8,6%, ajungând la 633.000 de locuri de muncă.

„Trebuie să ne asigurăm că putem continua, ca industrii din domeniul apărării, să sprijinim consolidarea capacităților suverane europene de descurajare și apărare. Și acest lucru nu se poate opri doar pentru că avem un fel de armistițiu și negocieri în curs”, a declarat marți Micael Johansson, președinte al ASD și director general al Saab, potrivit sursei citate.

„Când comparăm europenii cu concurenții, trebuie să ținem cont de faptul că 98% dintre tehnologii sunt disponibile în Europa”, a declarat reporterilor secretarul general al ASD, Camille Grand. „Apărarea europeană este perfect capabilă, pe termen mediu și lung, să-și satisfacă propriile nevoi”, a mai spus acesta, potrivit Bloomberg.

Cheltuieli pentru apărare majorate considerabil

Statele membre ale UE și-au mărit considerabil cheltuielile pentru apărare de când Rusia a invadat Ucraina. Ca urmare, statele membre au cheltuit 343 de miliarde de euro pentru apărare anul trecut, față de 251 de miliarde de euro în 2021, potrivit Euronews.

Propunerea pentru următorul buget pe șapte ani al blocului reflectă această creștere considerabilă, cu 131 de miliarde de euro alocate apărării, față de aproximativ 10 miliarde de euro în bugetul 2021-2027.