Lovitură pentru giganții retailului online. UE vrea să taxeze fiecare colet care intră în spațiul comunitar

Publicat: 20 05. 2025, 17:29
May 8, 2019 - Dongguan, GUANGDONG PROVINCE, CHINA - Shipping containers are stored at Humen Port in Dongguan, Guangdong Province, on May 8, 2019. U.S. President Donald Trump has threatened to more than double tariffs on $200billion of Chinese goods at the end of the week and could introduce fresh tariffs after China backtracked on commitments in trade talks. (Credit Image: © Todd Lee/ZUMA Wire)

Comisia Europeană a transmis luni un proiect de propunere privind aplicarea unei taxe de procesare vamală, ca urmare a solicitărilor venite din partea statelor membre, ale căror autorități vamale sunt suprasolicitate de volumul uriaș – aproximativ 4,6 miliarde de articole – importat anual direct la adresele consumatorilor, informează Financial Times.

Documentul, consultat de Financial Times, nu precizează valoarea exactă a taxei, însă surse apropiate de procesul decizional al Comisiei susțin că aceasta ar putea fi stabilită în jurul sumei de 2 euro pe colet.

Fondurile colectate ar urma să acopere, parțial, costurile vamale, dar și să contribuie la bugetul Uniunii, generând venituri suplimentare de ordinul miliardelor de euro anual.

Comisarul european pentru Comerț, Maroš Šefčovič, a declarat că instituția are în vedere reglementarea acestui flux tot mai intens de colete, care a dus la o creștere a numărului de produse periculoase sau neconforme și a alimentat nemulțumirile comercianților europeni cu privire la concurența neloială.