Lucrări la conexiunile dintre A7 și VO Bacău, anunță directorul CNAIR
„Cu aproximativ o săptămână înainte de deschiderea circulației între Adjud și Bacău (47,10 km), antreprenorul român (UMB Spedition) este mobilizat în zona nodurilor rutiere Bacău Sud și Bacău Nord cu 250 de muncitori și 220 de utilaje”, anunță Cristian Pistol, într-o postare publicată pe Facebook.
Potrivit directorului CNAIR, Nodul Rutier Bacău Sud va face conexiunea între cei 16 km ai VO Bacău, aflați deja în circulație, și cei peste 241 km ai Autostrăzii A7 dintre Ploiești și Bacău.
Firma constructoare lucrează în paralel și la Nodul Rutier Bacău Nord, pentru ca o eventuală nouă închidere a VO Bacău să fie evitată în momentul în care se va realiza conexiunea cu tronsonul Bacău – Pașcani al A7.