Ministerul Energiei solicită Nuclearelectrica informaţii privind sumele repartizate la alte rezerve

Ministerul Energiei a solicitat Nuclearelectrica informaţii cu privire la analiza şi decizia conducerii companiei pentru virarea, sub formă de dividend sau vărsăminte la bugetul de stat, a 35% din sumele repartizate la alte rezerve, informează compania.

209 afișări
Imaginea articolului Ministerul Energiei solicită Nuclearelectrica informaţii privind sumele repartizate la alte rezerve

Ministerul Energiei solicită Nuclearelectrica informaţii privind sumele repartizate la alte rezerve

Astfel AGA din 20 mai 2019, prin care urmează să se voteze bugetul pe 2019 al companiei, va avea un punct suplimentar pe ordinea de zi. “Informarea cu privire la analiza şi decizia conducerii societăţii în ceea ce priveşte distribuirea şi virarea, sub formă de dividend sau vărsăminte la bugetul de stat, a 35% din sumele repartizate la alte rezerve, în condiţiile art. I alin. (I) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, regăsite în conturile de disponibilităţi băneşti existente în casă şi conturi la bănci precum şi cele aferente investiţiilor pe termen scurt la data de 31 decembrie 2018 şi care la aceeaşi dată nu sunt angajate, prin contracte de achiziţie, pentru a fi utilizate ca surse proprii de finanţare”, arată compania.

Nuclearelectrica au aprobat săptămâna trecută distribuirea a 378 milioane de lei sub formă de dividende din profitul pe 2018, respectiv 1,25 lei pe unitate. La preţurile curente de tranzacţionare randamentul dividendelor din profitul pe anul trecut este de 11,6%. Prin urmara, statul cere socoteală cu privire la banii din rezerve ai companiei, însă până în prezent nu a menţionat o sumă, cel mai probabil aceasta urmând să fie stabilită de managementul SNN şi ulterior propusă acţionarilor.

Nuclearelectrica urmează să distribuie circa 94% din profitul net înregistrat anul trecut, ceea ce înseamnă că sunt şanse mari ca operatorul centralei nucleare de la Cernavodă să aibă acelaşi “tratament” ca şi Romgaz, respectiv să distribuie pentru al treilea an consecutiv dividende mai mari ca profitul net anual.

Analiştii au avertizat de mai multe ori că astfel de rate de distribuţie nu sunt sustenabile pe termen lung întrucât în primul rând lasă companiile fără banii pe care îi strânseseră “la saltea”, iar în al doilea rând diminuează investiţiile.

Solicitarea priveşte distribuirea şi virarea, sub formă de dividend sau vărsăminte la bugetul de stat, a 35% din sumele repartizate la alte rezerve, în condiţiile art. I alin. (I) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile naţionale, companiile naţionale şi societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, şi completează ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor stabilită pentru data de 20 mai.

Conform bugetului de stat, veniturile din dividendele vărsate de companiile cu capital majoritar de stat sunt în acest an de 6,830 miliarde lei, sub cele 7,118 miliarde lei realizate anul trecut. Legea prevede repartizarea a minimum 90% din profitul net realizat sub formă de vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, sau dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici