O bancă din China, cea mai profitabilă din lume. Vezi cât a câştigat în primul trimestru

Publicat: 28 04. 2011, 17:14
Actualizat: 09 11. 2012, 15:48

ICBC este cea mai mare bancă din lume în funcţie de valoarea de piaţă.

Rezultatele ICBC au fost susţinute de îmbunătăţirea marjelor de creditare şi a veniturilor din comisioane, în contextul încetinirii creşterii pieţei bancare din China, potrivit Bloomberg.

Băncile chineze impun costuri mai mari la împrumuturile ipotecare şi pentru companii, după ce banca centrală a majorat dobânda de patru ori începând din octombrie şi a redus lichiditatea din piaţă pentru a limita inflaţia.

Profitul din primul trimestru al băncii chineze este cu 49% mai mare decât cel al JPMorgan Chase, instituţia financiară cu cele mai bune rezultate din Statele Unite.

Profitul JPMorgan, a doua mare bancă americană după active, a crescut cu 67% în primul trimestru, de la 3,33 miliarde de dolari la 5,56 miliarde de dolari. Bank of America, ce mai mare bancă din SUA, a raportat o scădere de 37,5% a profitului net în primul trimestru, la două miliarde de dolari.

ICBC a acordat împrumuturi de 273 miliarde de yuani (42 miliarde de dolari) în primul trimestru, iar soldul creditelor a ajuns la 7.060 miliarde de yuani (1.086 miliarde de dolari).