Economic

Primăria Sinaia pierde în favoarea firmei de leasing telegondola realizată din bani publici

Telegondola din Sinaia este pe cale să treacă în proprietatea unei firme de leasing, respectiv Dunărea IFN SA, după ce Primăria Sinaia nu a achitat la timp rata finală de 300.000 de euro, dintr-un contract total de 7,6 milioane de euro, din care 2,3 milioane proveneau din fonduri guvernamentale.

FMI a creat o nouă linie de creditare, pentru prevenirea şocurilor financiare

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat luni crearea unor noi instrumente de finanţare, inclusiv a unei linii de creditare pe termen de şase luni, pentru prevenirea extinderii crizelor economice şi financiare.

Parlamentul ungar a aprobat majorarea TVA de la 25% la 27%, cel mai ridicat nivel din UE

Parlamentul ungar a aprobat marţi o lege referitoare la fiscalitate, care include şi majorarea, de anul viitor, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 25% la 27%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

Grecia a colectat anul trecut doar 2,3% din totalul de 1,25 miliarde euro al amenzilor pentru evaziune

Statul elen a colectat sume infime din amenzile pentru evaziune fiscală date anul trecut, respectiv 29 milioane de euro, reprezentând numai 2,3% din totalul de 1,25 miliarde de euro, potrivit portalului elen Capital.

Repatrierea fondurilor de către băncile europene susţine euro, dar riscă un şoc mondial de creditare

Intrările de fonduri în zona euro au crescut spectaculos într-o perioadă de 12 luni încheiată în septembrie, la 335 miliarde de euro, şi susţin euro, fiind cu peste 300 de miliarde de euro mai mari decât în anul precedent, băncile repatriind masiv bani odată cu agravarea crizei datoriilor.

Comisia Europeană, îngrijorată că Apple şi Samsung folosesc incorect drepturile de proprietate intelectuală

Comisia Europeană este îngrijorată că Apple şi Samsung, aflate într-un conflict juridic referitor la patente, se folosesc incorect de drepturile de proprietate intelectuală, a declarat marţi comisarul pentru Concurenţă, Joaquin Almunia.

Băncile europene, pregătite pentru un nou şoc financiar: Ar putea vinde active de 500 miliarde dolari în Europa Centrală şi de Est

Băncile din zona euro ar putea vinde anul viitor active de 500 de miliarde de dolari deţinute în pieţele emergente, majoritatea în Europa Centrală şi de Est (ECE), dacă se va repeta scenariul şocului financiar din 2008, potrivit analiştilor.

Isărescu: Suprareglementarea stimulează riscurile, soluţia constă în etică, morală şi profesionalism

Tendinţa de suprareglementare a pieţelor financiare este îngrijorătoare nu doar pentru monetarişti şi libertarieni, pentru că poate stimula în sine asumarea de riscuri sub acoperirea regulilor, iar soluţia rezidă în promovarea eticii şi profesionalismului, apreciază guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Creşterea economică a SUA pentru trimestrul al treilea a fost revizuită în scădere de la 2,5% la 2%

Creşterea economică a SUA pentru trimestrul al treilea a fost revizuită la 2%, de la estimarea iniţială de 2,5%, a anunţat marţi Departamentul Comerţului, însă reducerea stocurilor companiilor în contextul menţinerii unui consum puternic ar putea asigura baze solide în trimestrul al patrulea.

Spania a împrumutat 3 mld. euro de pe pieţele financiare, însă la costuri de circa două ori mai mari

Trezoreria Spaniei a vândut marţi titluri în valoare de 2,98 miliarde euro, însă a fost nevoită să plătească, la prima ieşire pe pieţele financiare după alegerile de la sfârşitul săptămânii trecute, randamente record de la intrarea în zona euro şi de două ori mai mari faţă de licitaţiile precedente.

Piaţa auto din România a scăzut în primele zece luni cu 7,3%, la 91.650 vehicule

Vânzările de vehicule au scăzut în primele zece luni cu 7,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 91.650 unităţi, iar livrările de autoturisme au înregistrat un declin de 11%, la 78.848 unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Boc: Veştile nu sunt foarte optimiste. Europa se întoarce spre austeritate

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la ieşirea din sala de judecată, unde s-a prezentat în procesul pe care i l-a intentat Sorin Ovidiu Vîntu, că Europa se întoarce spre austeritate, iar prognozele de creştere economică s-au diminuat substanţial.

Ferrari va aloca României, anul viitor, o cotă de până la 35 de automobile

Constructorul italian de automobile Ferrari va aloca anul viitor României, prin distribuitorul Forza Rossa, o cotă de automobile cuprinsă între 32 şi 35 de unităţi, a declarat marţi directorul de marketing al importatorului, Lucian Şonea, la lansarea modelului 458 Spid.

Hidroelectrica a cerut ANRE o creştere a tarifelor de până la 50%

Hidroelectrica a cerut Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) să permită majorarea, de la 1 ianuarie, a tarifelor reglementate la care compania livrează energia, cu până la 50%, din cauza creşterii costurilor.

EOS KSI: O companie din trei din România are probleme cu lichidităţile

O companie din trei din România are probleme cu lichidităţile, din cauza neîncasării facturilor sau a întârzierii plăţilor, şi declară pierderi de aproximativ 5% din facturile emise, potrivit datelor unui studiu realizat de institutul de cercetare a pieţei Ipsos pentru grupul german EOS.

Spania are nevoie de un acord de sprijin la nivel european, din cauza creşterii dobânzilor

Spania are nevoie de un acord la nivelul zonei euro "pentru a salva şi garanta solvenţa" datoriei de stat în contextul dobânzilor tot mai ridicate, de peste 7%, a declart Maria Dolores de Cospedal, vicepreşedinte al Partidului Popular, care a câştigat duminică alegerile generale.

Vânzările magazinului IKEA au urcat cu 10,5% în perioada septembrie 2010-august 2011

Magazinul de mobilier şi decoraţiuni IKEA din Bucureşti a înregistrat în perioada 1 septembrie 2010- 31 august 2011 vânzări de 361,8 milioane de lei, în creştere cu 10,5% faţă de anul precedent, majoritatea celor 11 milioane de produse vândute fiind mobilier, a anunţat retailerul suedez.

Bursele din Tokyo şi Osaka vor fuziona în 2013, creând al treilea mare operator la nivel mondial

Bursele de la Tokyo şi Osaka vor fuziona din 2013, creând al treilea mare operator bursier la nivel mondial, cu acţiuni listate în valoare totală de circa 3.600 miliarde de dolari, potrivit unui acord încheiat marţi de cele două companii.

Băncile europene se retrag de pe piaţa creditelor sindicalizate din Australia, din cauza crizei

Băncile europene se retrag de pe piaţa australiană a creditelor sindicalizate, estimată la 65 miliarde dolari, pentru a elibera lichidităţi în contextul condiţiilor dificile şi costurilor ridicate de finanţare din zona euro, au declarat surse apropiate situaţiei.

Întâlnire între preşedintele Băsescu şi Mugur Isărescu la Palatul Cotroceni, fără premierul Boc

Preşedintele Traian Băsescu şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se întâlnesc, marţi dimineaţa, la Palatul Cotroceni, discuţie la care, potrivit unor surse din Palatul Victoria, premierul Emil Boc nu participă.

Cum arată maşinile viitorului de la Salonul Auto de la Los Angeles – GALERIE FOTO

Maşinile viitorului, adevărate bijuterii electronice pe roţi, dotate cu procesoare, senzori şi automatizări care le ghidează fără intervenţia omului, pot fi văzute şi admirate la Salonul Auto deschis în Los Angeles.

Românii nu se mai împrumută în valută. De ce este mai avantajos creditul în lei

Experienţă neplăcută a ultimilor ani, în care euro s-a tot depreciat, i-a învăţat pe români, că dacă tot iau bani de la bancă, măcar să ia lei. Alegerea este uşurată de faptul că în ultimul an costul creditelor în monedă naţională s-a apropiat de cel al împrumuturilor în valută.

Care este planul Germaniei pentru reconstrucţia Europei

Germania vrea să accelereze integrarea bugetelor ţărilor din zona euro printr-un transfer de suveranitate la nivel european, singurul în măsură să impună disciplina fiscală necesară pentru relansarea proiectului european şi evitarea unei reeditări a crizei datoriilor.

Eşec al Congresului american de a ajunge la un acord privind reducerea datoriei SUA

"Supercomisia"desemnată să reducă datoria Statelor Unite a anunţat luni că nu a ajuns la un acord, după trei luni de eforturi, adresând un semnal negativ pieţelor financiare într-un moment în care Europa se luptă, de asemenea, cu datoriile.

Tu ştii unde se duc taxele şi impozitele pe care le plăteşti la stat? Vezi cât plăteşte un angajat cu un salariu mediu net pe economie de 1.400 lei/lună

ZF începe astăzi o campanie referitoare la modul în care vor fi gestionate cele 195 de miliarde de lei (45 mld. euro) pe care Guvernul estimează să le strângă în anul 2012 la bugetul consolidat, după cum indică proiectul legii bugetului.

Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Ce-aţi făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Preşedinte?

"Ştiţi cum fac oamenii de afaceri despre care întrebaţi cum de ştiu să-şi construiască şi cum îşi urmăresc bugetul deşi nu au studii de specialitate? Simplu: aplică metoda double-digits (două cifre - n. red.)", glumeşte tânăra cu MBA şi CFA care a fost timp de zece ani alături de unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din România din industria mezelurilor, de la începutul activităţii sale într-un magazin în Militari şi până când a atins 100 milioane de euro vânzări anuale.

Ialomiţeanu, interpelat de Frâncu (PNL): Câte saloane de masaj erotic sunt în evidenţa Fiscului?

Senatorul PNL Emilian Frâncu i-a cerut, luni, ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, informaţii privind numărul persoanelor care practică masajul erotic având contract de muncă, el afirmând că multe dintre locurile unde se întâmplă această activitate sunt paravane pentru prostituţie.

Spania a naţionalizat Banco de Valencia, prima bancă comercială preluată de stat

Banca centrală a Spaniei a anunţat, luni, că a preluat Banco de Valencia, o instituţie de credit de mici dimensiuni, însă prima bancă comercială naţionalizată în contextul crizei, după ce până acum autorităţile au fost nevoite să-şi asume controlul a trei case de economii.

Marea Britanie suspendă legăturile cu toate băncile iraniene, din cauza programului nuclear iranian

Marea Britanie a anunţat întreruperea tuturor legăturilor cu băncile iraniene, inclusiv cu Banca centrală, pentru a exprima "preocuparea" faţă de evoluţia programului nuclear iranian.

Un fost şef al AIG cere SUA daune de 25 miliarde dolari pentru naţionalizarea grupului, în 2008

O companie condusă de fostul director general al American International Group (AIG) Maurice "Hank" Greenberg a dat în judecată Statele Unite pentru daune de cel puţin 25 miliarde de dolari, susţinând că naţionalizarea grupului de asigurări în 2008 a fost neconstituţională.

Europa poate rezolva criza datoriilor suverane fără ajutorul Chinei

Europa poate rezolva fără ajutorul Chinei criza datoriilor suverane, care a lovit puternic mai multe economii din zona euro, a declarat, luni, Ewald Nowotny, membru al Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), citat de Bloomberg.

Profiturile companiilor europene vor creşte şi anul următor, în pofida crizei

Companiile din Europa vor înregistra creşteri ale profiturilor anul următor, rivalizând cu cele din Statele Unite, după ce şi-au majorat câştigul şi în acest an, în pofida crizei care ar putea împinge regiunea în recesiune, potrivit estimărilor analiştilor.

Credit Suisse: Zona euro se îndreaptă spre o schimbare sistemică

Zona euro intră în "ultimele sale zile în forma actuală", potrivit băncii de investiţii Credit Suisse, care anticipează că randamentele obligaţiunilor spaniole şi italiene ar putea atinge pentru scurt timp 9%, iar Franţa şi Germania ar putea încheia un acord major de uniune fiscală.

Fitch: Agravarea crizei poate obliga băncile din zona euro să reducă finanţarea subsidiarelor din Europa Centrală şi de Est

Agravarea crizei datoriilor din zona euro ar putea obliga băncile din regiune să reducă finanţarea subsidiarelor din Europa emergentă, iar inversarea fluxului de fonduri va reduce creditarea şi va încetini creşterea economică în multe ţări din regiune, potrivit Fitch Ratings.

Dolarul a urcat la un maxim al ultimelor şase săptămâni din cauza crizei din zona euro

Dolarul a urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimele şase săptămâni faţă de un coş valutar, din cauza temerilor legate de criza datoriilor din zona euro, dar şi a perspectivei de eşec al negocierilor politicienilor americani pentru reducerea deficitului bugetar.

Buffett: Sistemul euro are un defect major, care nu va fi corectat doar prin cuvinte

Miliardarul american Warren Buffett a declarat luni, în Japonia, că criza datoriilor de stat a dezvăluit "un defect major" în sistemul euro, care nu va putea fi corectat "prin cuvinte".

PDL: Proiectul bugetului ar urma să intre în dezbaterea plenului Parlamentului în 12 decembrie

BPN al PDL a stabilit, luni, calendarul de adoptare în Parlament a proiectului bugetului de stat pe anul 2012, proiect ce ar urma să intre în dezbaterea din plenul celor două Camere reunite în 12 decembrie, a declarat Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL.

Bundesbank a redus prognoza de creştere economică a Germaniei pentru 2012 la 0,5-1%, de la 1,8%

Bundesbank, banca centrală a Germaniei, a redus luni prognoza de creştere economică pentru anul viitor la 0,5-1%, de la estimarea anterioară, din luna iunie, de 1,8%, acuzând impactul crizei datoriilor de stat din zona euro asupra exporturilor.

ANALIZĂ REUTERS: Criza din zona euro loveşte din nou în inima Europei

Criza din zona euro a lovit din nou în inima Europei, cu creşterea primelor de risc ale obligaţiunilor spaniole, italiene şi franceze şi o scădere de peste 2% a acţiunilor europene, în pofida victoriei clare a conservatorilor în alegerile din Spania, cu promisiunea unor noi măsuri de austeritate.

Fost economist şef al FMI: SUA s-ar putea molipsi de problemele Europei

Deutsche Bank este expusă semnificativ atât pe datoriile de stat din Europa, cât şi la problemele de pe piaţa imobiliară americană, însă dacă ar deveni un canal de risc între cele două economii ar alege să transmită "pericolul" cât mai departe de Germania, către SUA.