Economic

Elcen semnează un contract de mentenanţă de 5,6 mil euro cu General Electric Global Services

Electrocentrale Bucureşti (Elcen) a încheiat luni un contract de service şi mentenanţă a turbinei cu gaz din centrala cu ciclu combinat aparţinând CTE Bucureşti Vest cu General Electric Global Services GmbH.

Românii preferă în continuare să-şi retragă banii de la bancomate, în locul plăţii cu cardul

Deţinătorii de carduri emise de băncile locale au efectuat în primele şase luni al acestui an plăţi la comercianţi în valoare de 7,6 mld. lei (1,7 mld. euro), în creştere cu 22% faţă de ju­mă­ta­tea anu­lui trecut, potrivit d­atelor BNR.

Economiseşte bani, păcălindu-ţi creierul: Cum să-ţi hackuieşti mentalitatea „financiară”

Banii sunt o problemă majoră pentru fiecare persoană. Salarii mici, pensii şi mai mici, preţuri ridicate şi aşa mai departe. Banii sunt o problemă majoră şi în SUA. Potrivit unui recensământ recent, generaţia carea abia intră pe piaţa muncii câştigă cu 2.000 $ mai puţin, pe an, decât părinţii lor.

O angajată a unei companii IT a apărut într-un promo şi a devenit victima troll-ilor de pe LinkedIn. Cum a reacţionat tânăra după atacul în cascadă – FOTO, VIDEO

Jayde Phoenix, o angajată a unei companii de securitate informatică din Londra, Foursys, a apărut într-un promo făcut de angajatorul său, care a fost publicat pe LinkedIn. Tânăra a devenit imediat victima troll-ilor de pe internet, care i-au reproşat faptul că este îmbrăcată prea provocator.

Ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea: 2,9 miliarde de euro au intrat în ţară anul acesta şi am lansat ghiduri de 13,3 miliarde de euro

Ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea a anunţat că, în 2016, au intrat în ţară 2,9 miliarde de euro din fondurile 2007 – 2013 şi că au fost lansate ghiduri în valoare de 13,3 miliarde de euro, după 100 de zile de mandat.

Manager de spital: „Medicii aleg să lucreze fie în Capitală, fie pleacă în străinătate”

Peste 15% din personalul sanitar din România lucrează în clinicile şi spitalele din Capitală, în timp ce în judeţe precum Ialomiţa sau Giurgiu numărul medicilor şi al personalului auxiliar nu acoperă necesităţile marilor spitale judeţene.

ANALIZĂ. Administraţia XXL: Doar 13% din 1,2 milioane de bugetari au funcţii publice, restul sunt şefi şi funcţionari cu statut special

Un sfert din cetăţenii care muncesc legal în România se află în sectorul public de stat. Administraţia românească este XXL, însă numai pe hârtie. În fapt, doar 13% din bugetari au funcţii publice de execuţie. Restul sunt funcţionari cu statut special, demnitari şi înalţi funcţionari.

IPhone 7 ar putea ajunge în magazine mai târziu decât se credea

În aşteptarea unui anunţ oficial din partea Apple privind evenimentul de lansare aşteptat pentru luna septembrie, noi informaţii obţinute din surse credibile sugerează modificarea tiparului observat în anii trecuţi, iPhone 7 urmând să aibă parte de o campanie pentru precomenzi de două ori mai lungă.

Hotel la Hanul lui Manuc. Proprietarul promite că va păstra atmosfera istorică

Constantin Şerban Cantacuzino, proprietarul Hanului lui Manuc, intenţionează să extindă afacerea şi să amenajeze în acest an un hotel cu 33 de camere la etajul clădirii, care va păstra atmosfera istorică.

Replica unei case de 150 de ani, scoasă la vânzare în Muzeul în Aer Liber din Sibiu. La ce preţ poate fi cumpărată

Replica unei case tradiţionale de 150 de ani, din Mărginimea Sibiului, a fost scoasă la vânzare, aceasta putând fi demontată şi montată într-un alt loc în câteva ore, costul proiectului ridicându-se la suma de 45.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Blestemul resurselor: Cum a ajuns Venezuela, una dintre ţările cele mai bogate în petrol din lume, să „facă foamea”

Altădată un exemplu pentru întreaga Americă Latină, Venezuela a ajuns astăzi într-o stare deloc de invidiat, în ciuda bogăţiilor sale naturale, scrie revista Time, citată de Ziarul Financiar. Cum a fost posibil acest lucru?

Wizz Air a inaugurat baza de la Sibiu: Zboruri spre Milano sau Munchen de la 69 de lei

Compania aeriană low-cost Wizz Air, care anul trecut a transportat 4,5 milioane de pasageri pe rutele din România, a inaugurat a şaptea bază de pe plan local, la Sibiu.

Consultant recrutare: Tinerii de acum nu mai vor să muncească 8-10 ore pe zi şi renunţă uşor la job

Tinerii din generaţia digitală (care au până în 29 de ani) se plictisesc foarte repede, cer mereu noutate şi consideră că li se cuvine totul, dar sunt foarte familiari cu sistemele informatice, sunt adaptabili şi deschişi să încerce lucruri noi, spune Mihai Băjan, consultant la firma Stein & Partners

Cei 15.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor primi cota de 10 tone de cărbune, inclusiv cei care urmează să fie concediaţi

Toţi cei aproximativ 15.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO), inclusiv cei care urmează să fie concediaţi în luna septembrie, vor primi şi în acest an cota de cărbune, potrivit deciziei luate, vineri, de Comisia Mixtă Administraţie-Sindicate a Complexului, după 7 luni de negocieri.

Românii cumpără cele mai ieftine poliţe de asigurare pentru locuinţe, care acoperă cele mai puţine riscuri

Numărul poliţelor obliga­to­rii de lo­cu­inţe (PAD) care acoperă doar pagubele pro­duse de inundaţii, cutremur sau alunecări de teren, produse din cauze naturale a ajuns la finalul lunii iulie la 1,73 milioane, fiind cu circa 400.000 peste nivelul poliţelor facul­ta­tive, care sunt mult mai acoperitoare.

APIA începe plata subvenţiilor către fermieri: 2 miliarde de euro, dacă softul merge bine

APIA a acordat ajutoare UE pentru 96,63% din cererile formulate de fermieri, ceea ce înseamnă 1,901 miliarde euro din care, efectiv în conturile fermierilor a fost plătită suma de 1,877 miliarde euro.

Londra introduce metroul de noapte în weekenduri

Metroul din Londra va circula şi noaptea în weekenduri, la un an după ce legea a fost propusă, scrie Bloomberg. Întârzierea a venit după mai multe greve organizate de sindicate împotriva proiectului fostului primar Boris Johnson.

Cu ce se confruntă un tânăr care vrea să înfiinţeze o afacere de tip SRL-D: „Accesarea fondurilor este un proces destul de complicat, ar trebui să fie mai simplu, sunt prea multe drumuri“

Cristiana Feieş, în vârstă de 27 de ani, este una dintre tinerele care deţin o companie aflată în top 100 cele mai mari afaceri de tip SRL-D, informează Ziarul Financiar.

Restructurările invizibile din comerţul modern. Cum a scăzut numărul mediu de salariaţi per magazin de la 102 la 43 în perioada 2008-2015

În cele aproape 1.700 de hiper­mar­keturi, supermarketuri şi ma­gazine de tip discount din co­merţul modern erau angajaţi la finalul anului trecut aproape 72.000 de salariaţi, potrivit datelor pu­bli­ce, informează Ziarul Financiar.

Ministrul Transporturilor vrea reînnoirea flotei Tarom

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat, joi, în judeţul Alba, că este nevoie de reînnoirea flotei Tarom, pentru că aeronavele mari ale companiei au ajuns într-o stare critică, iar exploatarea lor în continuare ar presupune costuri mari cu mentenanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Volkswagen va reduce orele de lucru pentru 10.000 de angajaţi

Volkswagen va reduce orele de lucru pentru 10.000 de angajaţi de la fabrica din Wolfsburg şi va reduce producţia la încă două site-uri germane, potrivit unei surse apropiată de subiect, citată de Bloomberg.

Sondaj: Cum s-a schimbat percepţia britanicilor despre Brexit şi impactul acestuia asupra economiei

Britanicii sunt mai puţin pesimişti în legătură cu impactul Brexitului asupra economiei decât în luna iulie, potrivit unui sondaj de opinie, un semn că impactul pe termen scurt asupra consumatorilor ar fi mai slab decât se estima anterior, scrie Bloomberg.

#JobInRomania. Goana după locurile de muncă nemotivante, dar sigure de la stat

În timp ce statul duce lipsă de specialişti, de experţi care să asigure un serviciu public de înaltă calitate, salariile sunt mici, iar aparatul funcţionăresc numără deja 1,2 milioane de bugetari, nu puţini sunt aceia care se înghesuie să lucreze în administraţia publică.

Evenimentele din Turcia se vor reflecta asupra României doar în plan comercial. Turcia ocupă locul al 5-lea ca destinaţie a exportului românesc şi locul 1 între statele non-UE

Turbulenţele generate de tentativa de lovitură de stat din Turcia se vor reflecta asupra României doar pe plan comercial, prin temperarea exporturilor româneşti, în condiţiile în care aceasta este principala ţară de destinaţie a exporturilor locale dintre ţările non-UE, conform Coface România.

PIB-ul României ar fi ajuns la peste 200 miliarde euro dacă măcar jumătate din emigranţi ar fi rămas în ţară ca angajaţi sau ca antreprenori

Ţările ex-comuniste duc campanii de atragere acasă a locuitorilor care au plecat să muncească în Europa de Vest, deoarece şi-au dat seama că emigraţia costă anual procente din PIB, scrie Bloomberg.

Finanţele dau publicităţii execuţiile bugetare pentru 200 de întreprinderi publice, aferente primului trimestru. Este cel mai mare exerciţiu de transparenţă bugetară din România

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat, miercuri, că a publicat execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli în cazul unor instituţii, regii şi direcţii cu capital de stat, baza de date fiind aferentă primului trimestru.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism exclude Genius Travel după ce agenţia şi-a anunţat clienţii prin e-mail că intră în insolvenţă

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) exclude Genius Travel la câteva zile după ce agenţia şi-a anunţat clienţii prin e-mail că intră în insolvenţă.

Brexit va scădea salariile britanicilor cu 2%

Brexit va afecta veniturile lucrătorilor din Marea Britanie, chiar dacă oferta de mână de lucru străină şi ieftină este redusă prin tăierea migraţiei, scrie Bloomberg.

Cererea DNA de interzicere a dizolvării Carpatica Asig SA, respinsă. Decizia nu e definitivă

Un complet de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, solicitarea DNA de impunere a măsurii preventive de interdicţie a iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare privind SC Carpatica Asig SA, decizia nefiind definitivă.

Ministru german: Marea Britanie poate obţine statut special în relaţia cu UE, dar să înceapă negocierile

Marea Britanie poate obţine un statut special în relaţia cu Uniunea Europeană, dar trebuie să iniţieze rapid negocierile pe tema părăsirii Blocului comunitar, afirmă ministrul german al Afacerilor Europene, Michael Roth.

Schimbare de şefi la ANAF. Secretarul general Octavian Teodor Deaconu, numit în timpul guvernării Ponta, înlocuit de premierul Cioloş

Premierul Dacian Cioloş l-a înlocuit pe secretarul general al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală(ANAF), Octavian Teodor Deaconu, cu Nicolae Grofu, deciziile de revocare şi numire fiind publicate în Monitorul Oficial(MO).

Proiectele rezidenţiale noi, o loterie: îţi cade sau nu tavanul în cap? Unele proiecte rezidenţiale încep să aibă probleme la scurt timp de la finalizare – Articol Ziarul Financiar

„Vă rog să mă ajutaţi şi pe mine cu o mică infor­maţie. S-a întâmplat să vi se prăbuşească tavanele la nici un an după achiziţie? Acesta este doar unul dintre anunţurile care pot fi găsite pe grupurile de pe Facebook făcute de proprietarii de proiecte rezi­denţiale noi, Calitatea finisa­jelor aduce de ase­menea multe pagube, deşi, datorită numărului mare de persoane implicate în pro­cesul de construcţie, de la ingineri de şan­tier şi arhitecţi până la diferiţi constructori im­plicaţi, rabatul de la calitate ar trebui să se facă mai greu, se arată într-o analiză a Ziarului Financiar.

Germania vrea să crească vârsta de pensionare la 69 de ani

Banca Centrală a Germaniei vrea să ridice vârsta legală de pensionare la 69 de ani până în 2060 pentru a relaxa din presiunea pusă pe sistemul statal de pensii, în condiţiile în care se înregistrează o îmbătrânire a populaţiei, scrie Bloomberg.

OPINIE – De ce sustenabilitatea celei mai mari creşteri a PIB din UE ar trebui să fie ultima noastră grijă?

Un ciudat şir de coincidenţe îi vor fi făcut pe unii să îşi aducă aminte, săptămâna trecută, de zilele de dinaintea declanşării crizei imobiliare din Statele Unite, care a continuat apoi cu marea criză mondială.

Magnatul mexican Carlos Slim Helú propune introducerea săptămânii de lucru de trei zile

Magnatul mexican Carlos Slim Helú, preşedintele companiei Telmex şi cel mai bogat om din lume în perioada 2010-2013, propune introducerea săptămânii de lucru de trei zile, în scopul diminuării şomajului, stimulării turismului, educaţiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii, relatează Bloomberg.

#JobInRomania: Ţara care exportă muncitori tineri. Diaspora ne trimite 1,5 miliarde de euro pe an

Trei milioane şi jumătate de români muncesc peste hotare în momentul de faţă, arată datele statistice, iar mulţi dintre aceştia sunt tineri care au ales străinătatea pentru că acasă au dat doar de uşi închise. Conform datelor oficiale, Diaspora trimite anual în ţară 1,5 miliarde de euro.

Managerii caută soluţii pentru a rezolva conflictele între generaţii apărute în companii

Angajaţii în poziţii de senior manager au început să-şi ia ucenci pe care să-i crească, din profilul generaţiei Y, să-şi aleagă un lider din mediul lor, care să fie puntea către generaţia Y, spune Viorel Panaite, managing partner al firmei de training Human Invest.

Telefoanele scumpe sunt tot mai căutate de români

Vânzările de telefoane premium, al căror preţ depăşeşte 400 de euro, au generat în primele şase luni ale acestui an aproximativ 30% din valoarea pieţei locale de smartphone-uri, care s-a ridicat la 300 milioane euro.

CFR Călători anunţă că suplimentează trenurile dinspre litoral, de Sfânta Maria

CFR Călători anunţă că luni, 15 august, va introduce un tren suplimentar pe ruta Mangalia-Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu,IR12096, pentru a prelua turiştii care se întorc din minivacanţa de Sfânta Maria, se arată într-un comunicat remis duminică MEDIAFAX.

Spitalele private au încasat anul trecut din cazarea pacienţilor internaţi în jur de 66 de milioane de euro

Operatorii de spitale private au încasat anul trecut din cazarea pacienţilor internaţi în jur de 66 de milioane de euro, la un tarif mediu de 300 de lei pe noaptea de spitalizare şi indicatorul zile om petrecute în spitalele private în 2015, arată o analiză ZF.