Planul de naționalizare care zguduie piața imobiliară din Berlin. Cel mai mare proprietar de locuințe din Europa riscă pierderi de peste 8 miliarde de euro
Partidul de stânga radicală Die Linke, câștigătorul alegerilor regionale din septembrie, a acceptat să înceapă negocieri pentru formarea unei coaliții cu Partidul Social-Democrat (SPD) și Alianța 90/Verzii privind transferul unor portofolii mari de apartamente în proprietatea statului, în încercarea de a reduce chiriile din Berlin, scrie Financial Times.
Propunerea, care prevede despăgubiri mult sub valoarea de piață, ar putea provoca pierderi de peste 11 miliarde de euro pentru patru mari companii imobiliare, raportat la valorile la care proprietățile sunt înregistrate în contabilitatea acestora, potrivit calculelor FT.
Berlinul se confruntă cu o lipsă cronică de locuințe. Potrivit Senatului Berlinului, orașul cu 4 milioane de locuitori are un deficit estimat la 100.000 de apartamente.
Peste 144.000 de apartamente ar putea fi naționalizate
Planurile se bazează pe o prevedere a Constituției germane care nu a mai fost aplicată până acum în acest mod. Companiile imobiliare care dețin peste 10.000 de apartamente în Berlin ar urma să fie obligate să transfere în proprietate publică locuințele care depășesc acest prag. Potrivit datelor publicate de companii, peste 144.000 de apartamente ar putea fi afectate.
Partidele au în vedere plata unor despăgubiri de cel mult 16 miliarde de euro, ceea ce ar însemna o compensație medie de puțin peste 100.000 de euro pentru fiecare apartament. Un proiect de lege ar urma să fie prezentat până în 2028.
Potrivit calculelor Financial Times, despăgubirile propuse ar fi cu peste 40% mai mici decât valoarea contabilă medie a apartamentelor deținute de cele patru companii care ar putea fi afectate: Vonovia, Heimstaden, Adler și Covivio.
Vonovia riscă pierderi de 8,4 miliarde de euro
Acțiunile Vonovia, compania care deține cele mai multe locuințe în Berlin, aproximativ 130.000 de apartamente, au scăzut săptămâna trecută la cel mai redus nivel din 2023.
Potrivit datelor companiei, un apartament din portofoliul său are o valoare medie de piață de 170.000 de euro. Astfel, cele 120.000 de locuințe care ar putea fi naționalizate valorează aproximativ 20,4 miliarde de euro.
Vonovia ar primi însă despăgubiri de numai 12 miliarde de euro, ceea ce ar însemna o pierdere de 8,4 miliarde de euro.
Șeful Vonovia consideră planurile de naționalizare neconstituționale
Directorul general al Vonovia, Luka Mucic, a declarat că planurile sunt „neconstituționale” și că nu ar rezista unei contestări în instanță.
Germania are nevoie de „predictibilitate, securitate juridică și un mediu investițional stabil” pentru a rezolva deficitul de 1,4 milioane de locuințe, a spus acesta.
În ciuda incertitudinii, Vonovia a transmis că intenționează să investească anul acesta 539 de milioane de euro în portofoliul său existent din Berlin și că în prezent construiește 1.000 de apartamente.