PNL: Execuţia bugetară întârzie. Mişa nu vrea să îşi piardă mandatul la CEX. Stă prost la venituri
”Am primit o informaţie importantă din statul paralel condus de Dragnea şi Vâlcov. Azi, 25 ianuarie, trebuia publicată execuţia bugetară a anului trecut, însă întârzie să apară pentru că Mişa, probabil, încă mai vrea să fie ministru. Sursele noastre din statul paralel ne spun că situaţia nu e deloc aşa cum a fost planificată. La capitolul venituri, Mişa stă prost de tot şi nu vrea să-şi piarda mandatul mâine la CEX-ul PSD şi de aceea întârzie să iasă cu cifrele”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, pe Facebook.
Ionel Dancă a afirmat că veniturile încasate în anul 2017 de către ”guvernele lui Dragnea” au fost mai mici decât cele programate cu circa 3 miliarde de lei.
”Statul a încasat anul trecut 251,8 miliarde lei faţă de programarea iniţială de 254,7 miliarde lei. Dar, nu numai că le lipsesc 3 miliarde de lei din gestiune, ponderea încasărilor în PIB, la finalul anului a scăzut faţă de programarea iniţială cu 1,3% din PIB, de la 31,2% la 29,9%. Asta, în condiţiile în care creşterea economică la 9 luni, de aproape 7%, indică în avans peste prognoza de la începutul anului de 5,2%”, a precizat Dancă.
Purtătorul de cuvânt al PNL susţine că în ceea ce priveşte veniturile fiscale situaţia este ”şi mai gravă”.
”Ponderea lor în PIB este mai mică atât faţă de cât şi-au programat, dar şi faţă de 2016, ajungând la 16,6% faţă de 17,9% în anul anterior. Prin urmare, te intrebi unde sunt banii din creşterea economică care nu vin la buget? Cum sunt convins că Mişa mai vrea ministru, cred încă mai caută răspunsuri”, a conchis Ionel Dancă.
Citeşte şi: Bogdan Trif, comisarul general al Gărzii de Mediu, ar putea fi ministru al Turismului în locul lui Mircea Titus Dobre
Citeşte şi: Prima variantă vehiculată pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, în locul lui Marius Dunca: O „milionară sexy”, de 31 de ani
Citeşte şi: CONFLICT în interiorul PNL. Zamfir: Îl deranjează pe Orban că eu condamn abuzurile? Mi-e greu să cred e omorâtă libertatea în partid
Citeşte şi: Comisia Europeană: Suntem foarte bine informaţi privind procesul de modificare a legilor justiţiei
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI. Băsescu: Penali în Guvern? Da, pentru că putem! Cum se va simţi Iohannis când va primi jurământul unor penali?
Citeşte şi: REACŢII la moartea lui Neagu Djuvara | Băsescu: Drum bun, Neagu Djuvara! Ai plecat la stele, dar ne-ai lăsat opera ta, dragostea pentru români / Cărtărescu: S-a mai dus o lumină