Preşedintele Băncii Centrale Europene cere combaterea inegalităţilor în spaţiul Uniunii Europene
Inegalitatea veniturilor s-a accentuat în zona euro începând de la criza financiară, iar unele măsuri relevă, de asemenea, divergenţe între statele membre mai bogate şi cele mai sărace, ceea ce reprezintă o sursă de tensiuni în spaţiul uniunii monetare.
„Este acesta un factor grav care generează destabilizare şi care trebuie abordat? Da, este”, a declarat Mario Draghi, potrivit site-ului agenţiei Reuters, în cursul unei întrevederi cu studenţi, în Lisabona (Portugalia).
„Trebuie să combatem inegalitatea”, a subliniat Mario Draghi.
Catalogând drept „fundamentală” convergenţa la nivelul statelor zonei euro, Draghi a explicat că cea mai bună modalitate de a contracara inegalitatea este crearea de locuri de muncă, prin investiţii în educaţie, prin dezvoltarea abilităţilor profesionale şi prin inovaţie.
De asemenea, preşedintele BCE a îndemnat guvernele să analizeze posibilitatea implementării unor politici mai bune în domeniul salarizării şi pentru redistribuirea profitului.
Citeşte şi: BREXIT. Theresa May subliniază că este favorabilă rămânerii imigranţilor UE în Marea Britanie, în anumite condiţii: „Vrem să rămâneţi”/ Ce spune negociatorul Comisiei Europene
Citeşte şi: Johan Gustafsson, ostatic suedez deţinut de reţeaua teroristă Al-Qaida din 2011, a fost eliberat
Citeşte şi: Instanţa supremă din SUA permite aplicarea ordonanţei antiimigraţie adoptată de Donald Trump/ Măsurile intră în vigoare în 72 de ore, urmând să fie reanalizate în octombrie