Producția auto din Marea Britanie, la cel mai scăzut nivel din ultimii 70 de ani

Publicat: 29 01. 2026, 02:53

Producția a scăzut cu 8%, la 717.371 de unități, potrivit Societății Producătorilor și Comercianților de Automobile (SMMT). Este cel mai slab nivel din 1956, când în Marea Britanie se fabricau modele precum Morris Minor și Ford Popular, notează Bloomberg.

Luând în calcul și vehiculele comerciale, performanța a fost cea mai slabă din 1952, producția totală scăzând cu 16%. Un factor important a fost închiderea uzinei de furgonete Vauxhall din Luton de către Stellantis.

Industria a avut un an greu pe fondul penuriei de semiconductori, al tarifelor americane și al ritmului mai lent de creștere a pieței de mașini electrice.

Anul trecut, JLR, cel mai mare producător auto din țară, și-a oprit complet activitatea în fabrici timp de aproape șase săptămâni, după un atac cibernetic.

SMMT se așteaptă ca producția să crească anul acesta cu peste 10%, ajutată și de lansarea unor modele electrice noi, cum este noul Nissan Leaf.