Proiect incredibil. O gară subterană uriașă, evaluată la 14,5 miliarde de euro, nu va avea aer condiționat
O gară subterană uriașă se va construi la Stuttgart, potrivit publicației Bahnprojekt Stuttgart–Ulm. Proiectul numit Stuttgart 21 are o valoare estimată de 14,5 miliarde de euro.
Inedit este că viitoarea gară nu va fi dotată cu aer condiționat. Compania Deutsche Bahn susține că sistemele de răcire pasivă, bazate pe masa termică subterană, tunelurile în pantă și fluxul de aer generat de trenuri, vor asigura o temperatură suficient de scăzută.
Noua gară va duce la o creștere uriașă a numărului de călători
Se estimează că noua gara va duce la o creștere a numărului de călători până la aproximativ două milioane de persoane.
De asemenea, estimările arată că peste 10 milioane de oameni vor beneficia de investiția uriașă de la Stuttgart care presupune și extinderea unei linii de mare viteză.
Un proiect cu probleme
Proiectul a avut numeroase probleme înregistrând numeroase întârzieri și depășiri de costuri.
Noul termen de finalizare a lucrării și de inaugurare a gării este decembrie 2031.