România achiziționează de la Turcia prima corvetă de luptă din ultimii 35 de ani. Cu ce echipamente vine
Pentru prima dată în 35 de ani, România va cumpăra o corvetă turcească din categoria „ușoară”. Potrivit șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, această achiziție este mai mult decât necesară pentru România, aflată într-o criză majoră de capabilități.
„Avem această ofertă din partea partenerului turc şi este o ofertă pe care nu vrem să o ratăm, pentru că avem o lipsă de capabilităţi, este cunoscut acest lucru, toate echipamentele sunt interoperabile NATO.
Forţele Navale ale Turciei sunt între cele zece puteri navale ale lumii.
Toate echipamentele care sunt la bord sunt de producţie Germania, toată motorizarea este germană. Comunicaţiile sunt Marea Britanie şi Italia, armamentul este tunul de 76 mm este similar cu Oto Melara.
Este aceeaşi muniţie de 76 mm. Nava va costa 223 milioane euro, cu sistemele suplimentare 265 milioane euro. Acesta este preţul care este înaintat”, a spus Panait, citat de monitorulapărării.ro.
Dotări și echipamente
În valoare de 265 de milioane de euro, corveta este în teste, iar cel mai important avantaj este că ea va putea fi folosită după șase luni de la semnarea contractului, în condițiile în care, pentru o navă nouă, se așteaptă și cinci ani.
„Nava este construită, cu majoritatea echipamentelor militare de comunicaţie, de navigaţie, de armament instalate.
Sunt patru echipamente, patru elemente importante care se vor instala ulterior.
Printre acestea şi rachetele NSM, este racheta marinei şi este racheta pe care o instalăm pe acestă corvetă uşoară dacă o să obţinem aprobarea Parlamentului pentru această achiziţie”, a mai spus Panait.
Cele două sisteme antiaeriene și antinavă vor fi pe toate navele de luptă ale marinei
Nava va fi echipată cu două tunuri automate de 35 mm, muniție interoperabilă NATO, sistem antiaerian american ESSM și sisteme antinavă NSM (Naval Strike Missile, un sistem de rachete antinavă de ultimă generație, dezvoltat de compania norvegiană Kongsberg Defence & Aerospace împreună cu Raytheon (SUA) și care este utilizat pentru a distruge nave de război inamice la distanțe mari și poate fi lansat atât de pe uscat, cât și de pe nave maritime sau platforme aeriene).
Viceamiralul Panait mai spune că cele două sisteme antiaeriene și antinavă vor fi pe toate navele de luptă ale marinei.
Corveta denumită TCG Akhisar (P-1220), lansată la apă în 2023, a intrat în Marina Turcă în 2024.
Are o lungime de 99,5 m, deplasament de 2.300 de tone și este operate de un echipaj de 104 marinari.