România și Polonia vor să aibă un punct de vedere comun în UE în privința exploatării huilei
"Am abordat aspecte legate de industria minieră, de apărare, unde relațiile noastre sunt tradiționale, dar și aspecte ce țin de securitatea energetică în UE și unde împreună putem fi o voce comună importantă", a declarat Videanu într-o declarație de presă comună cu vicepremierul și ministrul Economiei din Polonia, Waldemar Pawlak.
România și Polonia au un interes comun în utilizarea huilei, numărându-se printre cei mai importanţi producători din acest sector din Europa, şi vizează o colaborare în zona exploatării.
"Vom avea o politică comună la UE în privința huilei și studiem posibilitatea unor colaborări inclusiv în exploatarea huilei", a adăugat Videanu.
Totodată, Pawlak va participa miercuri la inaugurarea unei investiții poloneze la Vălenii de Munte.
Videanu a precizat că întâlnirea cu Pawlak este un preambul al vizitei pe care președintele polonez o va întreprinde în 7-8 octombrie în România, moment când va fi semnat și un parteneriat strategic între cele două state.
"Acest parteneriat va duce cu certitudine la consolidarea relațiilor noastre politice și economice", a mai spus Videanu.