Rusia vrea să introducă noi restricţii privind comerţul şi consumul de bere

Publicat: 06 07. 2011, 19:30
Actualizat: 07 11. 2012, 10:35

Un proiect de lege propus în Dumă, camera inferioară a Parlamentului rus, prevede interzicerea totală a vânzării de bere la chioşcurile stradale, staţiile de transport public, aeroporturi şi benzinării, prin care au loc circa o treime din vânzări la nivel naţional.

Dacă va fi aprobat, proiectul de lege va intra în vigoare în ianuarie 2013.

O altă prevedere a documentului este interzicerea comercializării berii în intervalul 11 p.m. – 8 a.m.

Acţiunile Carslberg au scăzut cu 4,21% în urma informaţiei.

Carlsberg deţine brandul Baltika, cel mai bine vândut pe piaţa din Rusia, unde compania are o cotă de 40%.

Noua propunere, parte a unei campanii de lungă durată a guvernului de combatere a alcoolismului, vine la mai puţin de doi ani după majorarea neaşteptată a accizei, care a provocat nemulţumirea producătorilor de bere.

Vânzările de bere din Rusia nu şi-au revenit încă la nivelul anterior crizei, din cauza accizei mai mari, al cărei impact a fost transferat cumpărătorilor.

O sursă din industria de profil a declarat că Duma ar putea aproba proiectul în această săptămână, înainte de vacanţa parlamentară.

Apoi, proiectul trebuie să fie aprobat de Consiliul Federaţiei, care este camera superioară a Parlamentului, şi promulgat de preşedintele Dmitri Medvedev.

„De fapt, proiectul a fost deja aprobat în timpul discuţiilor. A mai rămas doar votul, o formalitate„, a spus sursa.

Alţi producători importanţi de bere care operează în Rusia sunt Anheuser-Busch InBev, SABMiller şi Heineken.

Ultima oară când Rusia a introdus restricţii a fost în 2005, când consumul de bere a fost interzis în mijloacele de transport public şi alte locuri publice.