Șeful Wizz Air: Vindeți TAROM! Guvernul risipește banii contribuabililor
Șeful Wizz Air, József Váradi, spune că statul român ar trebui să renunțe la finanțarea TAROM și să vândă compania, dacă există un cumpărător. El susține că banii publici sunt irosiți pentru menținerea unui operator aerian ineficient.
„Guvernului român îi place să irosească banii contribuabililor pe companii aeriene ineficiente. Ați făcut-o cu TAROM, ați făcut-o cu Blue Air, nu știu de ce faceți asta”, a afirmat Váradi, Într-un interviu acordat Economica.net. Declarația sa se referă la ajutoarele de stat acordate în ultimii ani operatorului național de aviație.
Blue Air a beneficiat, la rândul său, de sprijin financiar din partea statului român în perioada pandemiei. Compania nu a reușit să își redreseze activitatea, iar zborurile au fost suspendate în 2022. Ulterior, Blue Air a intrat în procedură de insolvență, ieșind din piața aviației comerciale.
Ajutoare de stat vs majorări de taxe
Șeful Wizz Air spune că sprijinul pentru companiile aeriene aflate în dificultate contrazice discursul Guvernului despre creșterea taxelor. „În același timp, Guvernul strigă în gura mare că trebuie să crească taxele în țară din cauza deficitului bugetar”, a declarat Váradi.
El a amintit că TAROM nu a mai înregistrat profit din 2007. Váradi compară situația cu cea a MALEV, compania aeriană națională a Ungariei, care a falimentat în 2012. De la pandemie încoace, Wizz Air a contestat constant deciziile Comisiei Europene de aprobare a ajutoarelor de stat pentru compania românească.
Exemplul Ungariei după falimentul MALEV
„Îmi amintesc, am trecut prin asta în 2012, când Ungaria a lăsat MALEV să cadă. Întreaga țară era supărată, crezând că de-acum se vor pierde conexiunile cu lumea”, a spus Váradi. „Ce s-a întâmplat în Ungaria a fost că o capacitate mai eficientă a înlocuit capacitatea ineficientă”, a explicat șeful Wizz Air. El spune că guvernele ar trebui să se bazeze pe forțele pieței și să lase industria să se autoregleze.
La acel moment, aeroportul din Budapesta avea șase milioane de pasageri, iar în prezent a ajuns la 17 milioane.
TAROM și planurile Wizz Air
Potrivit șefului Wizz Air, TAROM ar trebui vândută, în măsura în care există un cumpărător. „Dacă există un cumpărător, atunci trebuie vândută”, a declarat acesta.
El a precizat că Wizz Air nu se extinde prin achiziții, dar ar putea suplimenta capacitatea de transport în cazul în care TAROM și-ar reduce semnificativ operațiunile.
Totodată, Váradi spune că Wizz Air ar putea prelua selectiv unele elemente ale companiei de stat, decizia aparținând statului român. „Am putea lua o parte din activele lor, am putea lua o parte din resursele lor, cum ar fi piloții, poate unii membri ai echipajului de cabină. Am putea lua o parte din rute, dar am opera cu propriile noastre aeronave”, a declarat acesta. „Dar e o deciziepe care proprietarul trebuie să o ia”.
Soarta TAROM, pe agenda Guvernului
Wizz Air a introdus în 2025 o nouă acțiune în instanță împotriva ajutorului de stat de 95,3 milioane de euro acordat TAROM pentru restructurare, solicitând anularea deciziei Comisiei Europene. Compania low-cost contestă legalitatea sprijinului financiar aprobat de Bruxelles. Wizz Air susține că acesta denaturează concurența pe piața aviației și oferă un avantaj incorect unui operator de stat.
Ajutoarele aprobate de Comisia Europeană reprezintă fonduri publice acordate de statul român, pe care Bruxelles-ul le autorizează în baza regulilor UE privind concurența.
La începutul lunii decembrie, premierul Ilie Bolojan a anunțat că, alături de Metrorex și CFR, TAROM se află pe lista celor 17 companii de stat care vor fi reorganizate sau restructurate.