Topul aeroporturilor din România. Traficul aerian, în creștere în luna aprilie

Publicat: 21 05. 2026, 16:39

Aeroporturile din România au înregistrat aproape 2,5 milioane de pasageri, în creștere cu aproximativ 10% față de aprilie 2025 și cu 34% comparativ cu aprilie 2019, arată datele Asociației Aeroporturilor din România.

Reprezentanții asociației spun că datele confirmă dezvoltarea constantă a sectorului aeroportuar din România și rolul tot mai important al aeroporturilor regionale în conectivitatea națională și europeană.

Aeroportul Otopeni conduce în topuri. Acesta a înregistrat peste 1,35 de milioane de pasageri.

Pe locul doi este Aeroportul din Cluj-Napoca. Acesta a avut peste 299.000 de pasageri, iar poziția a treia este ocupată de Aeroportul Iași, cu peste 180.000 de pasageri.

Pe următoarele locuri sunt aeroporturile Băneasa, Timișoara, Suceava, Craiova, Sibiu, Brașov, Bacău, Târgu Mureș, Oradea, Constanța, Satu Mare și Maramureș.

Aeroportul din Arad a avut 47 de pasageri în luna aprilie, iar cel din Tulcea 10.

Și în ceea ce privește traficul de marfă, Aeroportul Otopeni este pe primul loc, cu peste 3.700 de tone, urmat de Cluj (600 tone), Timișoara (481 tone), Constanța (309 tone) și Oradea (291 tone).