Transport feroviar: 2025 la modernizări este trist. Stăm prost la confort și timp

Publicat: 02 01. 2026, 11:35

Într-o analiză publicată vineri de specialiștii asociației se arată că anul în 2025 nu s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește confortul și timpul economisit.

„La ambele capitole stăm foarte prost: dacă pe rutier cu noile autostrăzi câștigăm chiar și peste o oră la un drum mai lung, pe feroviar abia dacă se adună câteva minute ici-colo”, arată API.

Potrivit asociației, pe loturile dintre Arad și Deva, tărăgănate din 2017, s-au deschis în 2025 trei variante: Bata/Bătuța, Vărădia și Vețel. Prima are 18 km lungime, iar timpul parcurs conform noului mers din decembrie este 15 minute, cu 9 mai puține decât în 2024.

„La Vărădia vorbim doar de un amărât de kilometru și o… mare victorie birocratică după 8 ani de chinuri cauzate de strămutarea Cetății Vărădia. La Vețel, cu trei poduri peste Mureș, sunt 6 km pe un traseu scurtat cu 1065 m pe care încă se circulă în condiții de șantier”, transmit reprezentanții asociației.

Per total, timpul de parcurs pe Arad-Deva se reduce acum la două ore cu InterCity, similar cu anul de vârf 1995. Singura zonă cu linie veche rămâne Câmpuri Surduc-Ilteu (20 km).

Timpul parcurs între Sighișoara și Brașov a crescut

Pe linia Brașov-Sighișoara, începută în 2020, în anul care a trecut au fost terminate doar câțiva kilometri: pe Bod-Stupini (6,6 km), Apața-Augustin (vreo 3 km) și în stația Racoș (2,6 km). De asemenea, s-au redeschis liniile 1-3 în gara Brașov.

Însă timpul programat în mers între Sighișoara și Brașov a crescut în loc să scadă! Am ajuns la durata aberantă de 3 ore și 36 minute față de 2 ore în vremurile bune. Durata este mult exagerată în noul mers, trenurile ajungând chiar și cu 15 min mai devreme la Brașov sau Sighișoara. Speram că trenurile vor merge mai încet ca să permită șantierului să în 2026…”, susțin reprezentanții API.

Marile nereușite la modernizări

„Așadar, totalul pe 2025 la modernizări este mai degrabă trist: aproximativ 60 kilometri de fir (simplu!) nou dați în trafic și foarte puține minute economisite. Dar viitorul sună bine, după cum vedem pe Simeria-Sighișoara (164 km) unde reconstrucția este finalizată de câțiva ani și în 2026 ramele Alstom Coradia Stream sunt programate să facă 96 minute cu 3 opriri, mult mai bine față de 130 min în 1995, anul de referință”, arată API.

Printre marile nereușite ale anului 2025, reprezentanții asociației notează blocarea mai mult de un an a sectorului Poieni-Vadu Crișului de pe Cluj-Oradea: „Cauza absurdă este neasumarea de către Apele Române a nivelului de inundații pe Crișul Repede. Se pare că se revine la nivelul prevăzut inițial, deci s-a pierdut vremea aiurea și se vor pierde și banii PNRR”.

Specialiștii vorbesc și despre blocaje birocratice majore pe sectorul Cața-Sighișoara: „Proiectul inițial este slab, execuția lui a dus la alunecări de teren nerezolvate de vreo 4 ani și lucrările abandonate în teren arată că nu s-au găsit soluții în cel puțin trei punte critice. Grav este și că București-Câmpina are deja peste 20 de ani de la modernizare și trenurile nu mai reușesc să facă timpii de mers. Este nevoie urgentă de bani de întreținere și reparații. Un alt minus în 2025: tot nu s-a reușit recepția ERTMS pe Curtici-Arad-Ghioroc și Simeria-Sighișoara”.

Craiova-București în 3 ore și 50 de minute

Reprezentanții asociației amintesc și despre lucrările Quick Wins (QW), dar spun că în cadrul acestora doar se înlocuiesc șinele și traversele.

„Chiar dacă crește confortul călătorilor, ideal ar fi ca după Quick Wins să se ajungă la timpii din în 2017 și 2 ore și 5 min în 1995. Pe Teiuș-Războieni, unde s-a refăcut și fundația, stăm mai bine: 30 min comparativ cu 25 min în 1995. Putem spera la îmbunătățiri în mersul 2026-2027. Per total, programul QW a fost reușit deoarece nu necesită autorizație de construire, reducându-se riscurile birocratice care paralizează de două decenii (!) marile șantiere”, mai adaugă API.

Noile rame Alstom

Anul 2025 a adus până la 36 locomotive moderne reconstruite de Softronic, Reloc și SCRL Brașov din totalul de 55 din PNRR.

Tot în PNRR au fost livrate în 2025 până la 60 de vagoane din totalul de 139.

De asemenea, în 2025 au sosit în țară 10 noi rame Alstom Coradia Stream, plus unități de test PESA destinate omologării.

„Contractul cu Alstom de 37 de trenuri este mult întârziat dar are acum alocată o fabrică dedicată în Germania, iar în decembrie 2025 s-au livrat 3 rame, deci o cadență promițătoare. Șase unități sunt în circulație, restul aflându-se în diferite faze de recepție. Sunt o în 20 de ani”, mai spun reprezentanții API.

Conform acestora, există semne că domeniul feroviar va avea rezultate mai bune în 2026.