Trichet recomandă Guvernului să implementeze decizii curajoase pe plan economic şi felicită BNR
„Aş vrea să profit de această oportunitate să felicit Banca Naţională a României pentru conduita politicii sale monetare în circumstanţe atât de dificile şi pentru contribuţia la stabilitatea financiară a ţării datorită politicilor sale sănătoase în ceea ce priveşte supravegherea. Aş vrea, de asemenea, să încurajez Guvernul României să implementeze deciziile curajoase care au fost şi sunt necesare în domeniul politicilor financiare şi economice”, a spus Trichet în deschiderea unui concert organizat cu ocazia a aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea BNR.
Şeful BCE a menţionat că în ultimii ani economia României a înregistrat un progres semnificativ, dar situaţia economică a fost şi încă este foarte dificilă.
„Economia României, ca multe altele, a fost foarte afectată de criza financiară globală. Ajustarea sa este sprijinită de acordul financiar încheiat cu Uniunea Europeană şi FMI. Într-adevăr, este nevoie de o ajustare fiscală, financiară şi structurală”, a adăugat Trichet.
El este convins că ajustarea va pune bazele unui proces sustenabil de convergenţă a economiei şi a arătat că BCE este atent implicată în monitorizarea programului de ajustare, lucru care reflectă interesul semnificativ pentru România şi dezvoltarea economiei sale.
„La BCE noi suntem pregătiţi să menţinem dialogul cu Banca Naţională a României, un dialog care s-a dovedit foarte fructuos în trecut. Sunt convins că relaţia noastră excelentă va continua să servească foarte bine ambelor instituţii”, a spus Trichet, înainte de a ura „La mulţi ani!” Băncii Naţionale.