UE selectează 46 de proiecte pentru materii prime critice. România, printre beneficiare

Publicat: 09 10. 2026, 13:19

Comisia Europeană a anunțat vineri că a selectat 46 de proiecte dintre cele 102 depuse în cadrul celui de-al doilea apel pentru proiecte strategice privind materiile prime critice. Acestea vor beneficia de proceduri de autorizare accelerate și de sprijin pentru identificarea surselor de finanțare.

Uniunea Europeană urmărește să exploateze mai multe resurse proprii și să dezvolte capacități de prelucrare și reciclare, astfel încât industriile europene să depindă mai puțin de furnizorii din afara UE. România se numără printre cele 16 state membre din care au fost selectate proiecte considerate prioritare.

Ce tipuri de proiecte au fost selectate

Cele 46 de proiecte selectate de Comisia Europeană acoperă diferite etape ale producției de materii prime critice: opt vizează extracția, 11 procesarea, iar 19 reciclarea. Alte opt proiecte combină mai multe activități, dintre care trei extracția cu procesarea și cinci procesarea cu reciclarea.

În total, proiectele acoperă 15 dintre cele 17 materii prime considerate strategice la nivel european.

Printre acestea se numără litiul, nichelul, cobaltul, manganul și grafitul, necesare pentru fabricarea bateriilor utilizate în automobilele electrice și în sistemele de stocare a energiei. Șapte proiecte vizează litiul, 12 nichelul, zece cobaltul, cinci manganul și patru grafitul.

Alte două proiecte se concentrează pe magneziu și trei pe wolfram, materii prime importante pentru industria de apărare și cea aerospațială. Patru proiecte vizează pământurile rare, utilizate la fabricarea magneților permanenți, componente necesare pentru numeroase echipamente industriale și tehnologii moderne.

Proiectele sunt repartizate în Belgia, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania și Suedia.

Ce ținte și-a propus UE până în 2030

Comisia Europeană urmărește ca, până în 2030, cel puțin 10% din materiile prime strategice consumate anual în UE să fie extrase pe teritoriul Uniunii, 40% să fie procesate aici, iar 25% să provină din reciclare.

Noile proiecte se adaugă celor 47 selectate în statele membre în 2025 și altor 13 proiecte din țări din afara Uniunii Europene.

Comisia estimează că, împreună, acestea ar putea permite atingerea integrală a obiectivelor de extracție pentru litiu, nichel, pământuri rare, magneziu și wolfram.

De asemenea, proiectele ar putea acoperi integral obiectivele de procesare pentru litiu și pământuri rare, precum și cele de reciclare pentru litiu, cobalt și pământuri rare.

Peste două miliarde de euro mobilizate

De la lansarea inițiativei RESourceEU, Uniunea Europeană a mobilizat peste două miliarde de euro în sprijin financiar, prin Fondul pentru inovare, ajutoare de stat și Banca Europeană de Investiții. De asemenea, mecanismul european pentru materiile prime a identificat peste 30 de posibile potriviri între furnizori și cumpărători, pentru zece materiale.

În cazul proiectelor selectate în 2025, 25 au finalizat deja evaluarea impactului asupra mediului, iar 17 au primit aprobările necesare pentru începerea lucrărilor de construcție.

Potrivit executivului european, accelerarea acestor investiții este necesară pentru reducerea dependenței economiei europene de importuri.

„Abordarea noastră este simplă: reducerea dependenței, creșterea producției în Europa. Avem resursele, proiectele și finanțarea: acum accelerăm ritmul”, a transmis Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru prosperitate și strategie industrială.

Comisia Europeană urmează să anunțe un nou apel pentru proiecte strategice spre sfârșitul anului 2026.