COMENTARIU Adrian Onciu | Cum am ajuns să trimitem muncitori la cules sparanghel şi să primim la schimb un munte de gunoaie toxice

O afacere transfrontalieră foarte murdară şi urât mirositoare, de sute de milioane de euro, înfloreşte sub ochii autorităţilor din România, cu largul concurs al omologilor din câteva state vest-europene.

3176 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Adrian Onciu | Cum am ajuns să trimitem muncitori la cules sparanghel şi să primim la schimb un munte de gunoaie toxice

În timp ce oficialii de la Bruxelles pregătesc o Europă curată, fără emisii de dioxid de carbon, România pare dispusă să înghită absolut toate mizeriile de care occidentalii nu mai au nevoie. Ţări bogate ca Germania, Austria, Marea Britanie sau Italia exportă deşeuri toxice în estul Europei, sub aparenţa unor activităţi legale.

România Verde este de două ori prinsă pe picior greşit. Odată că va trebui să suporte costuri imense în scopul implementării proiectului Green Deal, iar a doua oară pentru că între timp ne transformăm în lada de gunoi a Europei. Ne vom încălzi casele cu centrale eoliene şi celule fotovoltaice, vom circula cu maşini electrice, dar vom inhala fumul toxic de la arderea deşeurilor pe care vest-europenii ni le trimit cadou, de ani de zile, în containere frumos sigilate.  

Doar în ultimele două luni, comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, împreună cu poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă, au descoperit mii de tone de gunoaie în Portul Agigea, trimise cu vaporul din Germania. În acte, conţinutul containerelor era trecut drept ”marfă second-hand”, însă în realitate inspectorii au găsit deşeuri toxice pentru mediu şi populaţie. De subliniat că legislaţia permite importul de deşeuri doar în vederea valorificării într-o instalaţie autorizată.

Astfel de deşeuri periculoase nu pot fi recliclate în România. Instalaţiile necesare sunt extrem de scumpe, iar costurile ar fi similare cu cele din Europa occidentală. De obicei firmele româneşti importatoare nu deţin decât un teren, un camion şi un excavator. Suficient cât să depoziteze şi ulterior să ardă gunoaiele pe care nu le pot îngropa sau abandona pe câmpiile patriei, în păduri, hale dezafectate sau pur şi simplu pe marginea drumului. Aşa că mafioţii occidentali cunoscuţi oficial drept ”exportatori” preferă să trimită gunoiul în România şi să plătească doar 17 euro pe fiecare tonă (în loc de 500 de euro, cât ar trebui să scoată din buzunare în Germania, spre exemplu). 

Cazurile descoperite recent în Portul Agigea vor fi investigate de procurorul Teodor Niţă, de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. ”Ca să elimine deşeurile astea la gropile din Germania, firma respectivă ar fi trebuit să cheltuie minim un milion de euro. Dacă nu se iau măsuri legislative, foarte curând n-o să fie deloc bine pentru noi. Devenim un hub de gunoi, aşa cum a fost China până prin 2016, când a închis porţile”, a spus procurorul Niţă, acelaşi care în 2020 a anchetat un import ilegal de deşeuri aduse din Anglia, ticsite în 17 containere.

Sigur că astfel de controale, mult prea puţine în raport cu amploarea fenomenului, arată doar vârful aisbergului. Mii de containere pline cu gunoaie toxice trec prin vamă ca prin brânză. Mai ales că scanerele cumpărate pentru a descoperi marfa de contrabandă stau nefolosite de ceva vreme (probabil în urma unui protocol secret de colaborare Vameşi – Mafioţi, cu multiple avantaje de ambele părţi). 

Comisarii Gărzii de Mediu au mai arătat că unele deşeuri apar în acte drept electrocasnice second-hand, însă în realitate sunt gunoaie industriale. Alte câteva zeci de containere au menţiunea “deşeuri verzi”, adică lemn, metal şi plastic, teoretic colectate selectiv. În realitate, politiştii de frontieră au găsit un mix de gunoaie imposibil de reciclat într-o instalaţie omologată.

De altfel, România ocupă penultimul loc în Europa la reciclarea deşeurilor, cu doar 11% din totalul gunoaielor strânse. Adică înaintea Maltei (cu 6,5%) şi după Cipru (cu 16,1%). Vecinii din Bulgaria stau relativ bine cu 31,5%, la o medie europeană de 47%. Polonezii, cu un procent mai apropiat de media europeană, se plâng la rându-le că au ajuns ”groapa de gunoi a Europei”, locul unde ţări ca Germania şi Austria îşi trimit deşeurile ca să scape de poluare şi costuri pipărate de reciclare industrială.

În mod normal, cei care produc deşeuri toxice ar trebui să-şi asume responsabilitatea procesului de eliminare a acestora, nu să exporte mizeria către ţările mai sărace printr-un gest nu doar mitocănesc, sfidător şi neprietenesc, ci şi având toate elementele unei încălcări flagrante ale legii.

Au curs tone de cerneală pe marginea poveştii cu ursul Arthur omorât de prinţul austriac. Însă până să le plângem de milă animalelor ocrotite de lege (şi vânate nemilos de milionari fără scrupule), poate că ar fi mai indicat să protestăm vehement acolo unde chiar contează. Acolo unde sănătatea noastră şi a mediului înconjurător sunt puse în real pericol. Poate că preşedintele Klaus Iohannis, între două campanii de plantat copaci, ar trebui să o sune pe Angela Merkel şi să-i spună că s-a săturat să primească mii de tone de gunoaie nemţeşti, în schimbul muncitorilor trimişi la cules sparanghel. Sau poate ar trebui doar să-i cheme la raport pe Orban, pe Cioloş şi pe Barna, ca să interzică prin lege importurile deşeurilor din occident. Şi să facă vămile să funcţioneze, să aducă bani la buget, nu să-şi bată joc prin controale sporadice, de ochii lumii, numai bune de dat la televizor. 

Altfel, sunt convins că procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi, imediat ce va demara activitatea, va avea în vedere şi afacerile transfrontaliere cu deşeuri de sute de milioane de euro, nu doar fraudele cu fonduri europene (care, în paranteză fie spus, oricum nu prea suntem capabili să le atragem de când s-a instalat la guvernare coaliţia PNL-USR PLUS-UDMR). 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici