Ion Cristoiu: Nostalgia Imperiului Otoman în politica de azi a lui Recep Erdogan

1. Scriam cîndva (şi undeva, nu mai ştiu unde) că pentru a înţelege politica externă din prezent a unei ţări se cere să vezi ce scriu manualele de Istorie din ţara respectivă despre trecutul ei.

Dădeam şi unele exemple, din care ţin să aleg doar două:

Cum să nu-şi asume Federaţia Rusă o politică imperialistă, cînd manualele şcolare cîntă umilirea lui Napoleon şi Hitler?

Manualele de Istorie a Ungariei invocă trecutul în care ţara vecină (şi mau mult sau mai puţin prietenă) împărţea cu Austria o halcă din Europa.

Manualele noastre elogiază felul în care ne-am apărat, „rîul, ramul“.

După lectura cărţii de false memorii – Amintirile unui oraş – Istanbul, iscălite de Omar Pamuk, simt nevoia unei nuanţări:

Pentru a înţelege politica externă a unei ţări trebuie să vedem şi ce scriu despre trecutul acesteia marii oameni de cultură.

Alexandr Soljeniţîn le-a tras clapa Occidentalilor cînd a început să deplîngă umilirea Maicii Rusii de Lumea postcomunistă.

Un alt rîzgîiat al Occidentului, Omar Pamuk (Premiul Nobel pentru literatură) împărtăşeşte aceeaşi viziune despre trecutul numit Imperiu Otoman.

Direct şi indirect (printre rînduri), dai în cartea sa peste nostalgia violentă după măreţia Imperiului Otoman de altădată, cînd Occidentul căpăta febră doar la auzul cuvintelor Turci, Spahii, Sultani, Ieniceri.

Mai mult, Omar Pamuk îndrăzneşte să conteste momentul Ataturk în istoria modernă a Turciei pentru ceea ce el numeşte contestarea trecutului de mărire şi de glorie numit Imperiul Otoman.

Contrar imaginii de la noi, Omar Pamuk descrie civilizaţia Otomană ca una superioară chiar civilizaţiei europene de la vremea respectivă.

Dincolo de surpriza de a afla că a existat o mare civilizaţie, numită otomană pentru noi, românii, stîlcite mental de Istoria învăţată la şcoală, nostalgia lui Omar Pamuk ne explică întreaga politică prezentă a Turciei lui Erdogan.

2. La Librăria de pe Bulevard, dirijată de o doamnă tipic librăreasă (de cîte ori mă vede se interesează cînd o să-mi apară o nouă carte), găsesc, într-o colecţie înfiinţată aventuros de o editură cărticica lui Maxim Gorki, Copilăria.

Copilăria de Maxim Gorki!!!

Ca naratorul central din În căutarea timpului pierdut, după ce a muşcat din Madlenă, izvorăşte în mine, ca bulbucirea de petrol din pămîntul colonistului sărac, trecutul numit copilărie.

Copilăria, La Stăpîn şi Universităţile mele, iată alături de Balzac şi Tolstoi, lecturile mele grele de pasiune, înlesnite de lentoarea cu care se scurgea apa, din ţeavă, în găleata plasată dedesubt.

Să mă explic.

Pe vremea copilăriei mele, în Găgeşti Deal nu exista ca sursă de apă potabilă, decît o ţeavă de alamă ieşind din baza de jos a unui dig de pe torentul Vîrvănoaia.

Strînsă sus, în spatele digului, apa se scurgea în pămînt, se filtra şi ajungea (curată, ziceam noi) într-o ţeavă de aluminiu, nu-mi amintesc de cine meşterită acolo. Zilnic maică-mea mă trimitea pe mine, şase - şapte ani cu o căldare barosană să aduc apă de la jgheab (aşa i se spunea sursei).

În vremuri ploioase, apa se mai scurgea cît de cît.

Pe secetă însă, ţeava lăsa se se scurgă un firicel de apă, ca rachiul dintr-un alambic.

Umplerea unei găleţi cu apă dura şi cîte două ore.

În tot acest timp, eu citeam.

Citeam cu o pasiune pe care n-o mai am acum, cînd citesc din interes (ce eseu îmi iese din afacerea asta?!), pasiunea lecturii viciu.

Înghiţeam de-a valma tot ce-mi cădea în mînă.

Singur printre duşmani (roman sovietic), Tînăra Gardă, Balzac, Tolstoi, Maupassant, Gorki.

Aici la jgheab, am citit eu trilogia lui Maxim Gorki.

Din lectura Copilăriei, reţin imaginea copilului Peşkov citind, lungit pe burtă, despre barbarii care mărşăluaiu spre Roma, întrebîndu-se:

Unde-i Roma?

Unde-i Roma cea măreaţă.

Eu, copilul Ion Cristoiu din Găgeşti Deal, la o distanţă de mai mult de jumătate de secol, citeam despre ceea ce citea celălalt copil, Peşkov, viitorul Gorki şi reţineam, ca şi copilul rus, puternica imagine a barbarilor căutînd cu privirile, prin Întunericul barbar al Planetei, Roma, Roma cea măreaţă, cu lumini arzînd seducător.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro