PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Merkel, ”Împărăteasa” ajunsă ”Cenuşăreasă de lux” a Germaniei, a adus Europa la cheremul gazului rusesc, de frica labradorului lui Putin

2079 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Merkel, ”Împărăteasa” ajunsă ”Cenuşăreasă de lux” a Germaniei, a adus Europa la cheremul gazului rusesc, de frica labradorului lui Putin

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Merkel, ”Împărăteasa” ajunsă ”Cenuşăreasă de lux” a Germaniei, a adus Europa la cheremul gazului rusesc, de frica labradorului lui Putin

Angela Merkel a fost, din 22 noiembrie 2005 pînă în 8 decembrie 2021, cît a ocupat funcţia de Cancelar federal al Germaniei, o ”împărăteasă a Europei”. Acum are o curte restrînsă la doar 9 oameni. Ea a înrîurit puternic istoria europeană şi a lumii aproape două decenii, după căderea comunismului. De ”dreapta” fiind, preşedintă a partidului creştin-democrat german (CDU), a optat totuşi, în mod straniu, pentru relaţii foarte strînse cu Kremlinul lui Putin. Ascensiunea celor doi s-a derulat în paralel şi a fost cumva ”interconectată”. A fost, de fapt, şi un cancelar al Moscovei, de care a legat resursele energetice ale economiei germane. Istoria nu se face cu ”dacă”, dar dacă Merkel nu i-ar fi suflat în pînze lui Putin, poate că acum n-am fi avut război în Ucraina.
 

Creştin-democraţii, între reunificare şi şpăgi

 
Angela Merkel a avut o ascensiune politică fulgerătoare şi neaşteptată. În anii ’90, nu mult după reunificarea Germaniei, ceea ce a făcut din Helmuth Kohl, cancelarul german un erou în viaţă, partidul său şi el însuşi au ajuns protagoniştii unui scandal imens: finanţarea ilegală a CDU (creştin-democraţii) de către un anume Karlheinz Schreiber, un comerciant de arme în spatele căruia se afla concernul Thyssen şi favorizarea unui contract de furnizare de tancuri "Fuchs", către Arabia Saudită. A fost arestat atunci, printr-un mandat emis în noiembrie 1999 de către Parchetul din Augsburg, şeful trezoreriei Uniunii Creştin-Democrate, Walter Leisler Kiep şi a ieşit la iveală că nu era singura sumă nedeclarată şi neimpozitată, primită în acest fel ca ”donaţie” de către CDU: s-au găsit chiar conturi cu alte asemenea finanţări, la bănci elveţiene. Creştin-democraţii se vădeau şi ei, din nefericire pentru pagina de istorie a reunificării Germaniei, pe care au scris-o, prin cancelarul Kohl, a fi fost o ”mafie” politică. Anchetatorii considerau că banii au fost, de fapt, plătiţi ca mită, din partea firmei. Detaliile afacerii nu au fost, însă, elucidate pe deplin nici până astăzi. Scandalul "banilor negri" strânşi pentru Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a fost declanşat de ceea ce iniţial nu era decât un proces ca oricare altul. În faţa Comisiei de anchetă a Bundestag-ului, instituită la 16 decembrie 1999, Helmuth Kohl a refuzat să dea detalii: "Donatorii mi-au încredinţat aceşti bani cu condiţia garantării anonimităţii. Ei doreau doar să mă ajute şi nu am de gând să dau numele lor în vileag - pentru că mi-am dat cuvîntul”. A ieşit la iveală că Helmut Kohl acceptase, între 1993 şi 1998, peste două milioane de mărci, din surse necunoscute – ceea ce însemna, nimic altceva, decît mită. 
 
În încercarea de a se salva, partidul creştin-democrat s-a distanţat de fostul cancelar şi preşedintele său onorific, dar furtuna a cuprins toate structurile de vîrf ale CDU: preşedintele Wolfgang Schäuble, intrat şi el în vizorul anchetatorilor, a fost forţat să demisioneze din funcţie, iar mulţi alţi lideri proeminenţi au făcut şi ei un pas în spate. Locul lui Schäuble a fost ocupat de Angela Merkel şi peste scandalul finanţărilor ilegale ale CDU s-a aşternut praful, odată cu ascensiunea şi consolidarea acesteia în postul de cancelar al Germaniei. Au fost condamnaţi unii ”peşti mici”, ancheta împotriva lui Kohl a fost închisă, procurorul anchetator Jörg Hillinger a murit într-un convenabil accident de maşină, fără să se ştie dacă a fost sau nu crimă, ori să se mai afle exact cîţi ”bani negri” au fost încasaţi de CDU. Sub mandatul Angelei Merkel, ajunsă cancelar al Germaniei, înainte ca scandalul politic să escaladeze, creştin-democraţii au reuşit, cu discreţie, dar şi dezinvoltură, să treacă peste o anchetă asemenea celeia care, în Italia, cu două decenii în urmă, distrusese literalmente creştin-democraţia. 

 

Merkel, fata săracă din Est

 
Dar, cine era Angela Merkel şi cum ”o fată săracă din Germania de Est” a ajuns să devină „Împărăteasa Europei”, alintată de germani cu apelativul ”Mutti”? Angela Dorothea Merkel, născută Kasner, la Hamburg, în 17 iulie 1954, aleasă cancelar la 22 noiembrie 2005 de către Bundestag şi realeasă apoi consecutiv în încă trei legislaturi, conducătoare necontestată a destinelor Germaniei pînă în 8 decembrie 2021, cînd a cedat mandatul ei social-democratului Olaf Scholz, era fiica unui pastor luteran, Horst Kastner, care alături de soţia sa Herlind, profesoară de latină şi engleză, au hotărît să se mute în Republica Democrată Germană, la Leipzig. Nu trecuse mult de la naşterea fetei lor, Angela. Decizia nu a fost dictată de opţiuni politice, ci din dorinţa pastorului de a asigura supravieţuirea vieţii religioase pentru germanii din est. 
 
Angela Kastner, căsătorită Merkel (cu un coleg fizician) a terminat studiile la Universitatea Karl Marx din Leipzig şi în 1986 şi-a dat doctoratul în fizică cuantică, dedicîndu-se cercetării. A avut două căsnicii, ambele fără copii. Despre trecutul ei ”redegist” s-a vorbit (şi ea însăşi a vorbit) foarte puţin, fiind socotit irelevant pentru ceea ce devenise: din fiică de pastor luteran, lider necontestat al creştin-democraţilor din întreaga Germanie. În timpul studiilor, a făcut parte, ca fiece tînăr ”redegist”, din Freie Deutsche Jugend (”UTC”-ul est-german), în care a avut şi funcţii de conducere, pe ”linie culturală”. Ca orice tînăr din RDG, a mărturisit ea mai tîrziu, tînjea după o pereche de blugi ”Levi’s” şi stătea adesea la cozi, care de asemenea au marcat-o: ani mai tîrziu, a povestit că a rămas cu obiceiul de a cumpăra şi stoca alimente, de care nu avea de fapt nevoie imediată. Viaţa ”redegistă” oferea şi un oarecare confort, a spus ea, pentru că ”erau unele lucruri pe care  pur şi simplu nu le puteam influenţa” şi alţii gîndeau şi acţionau pentru tine. Tăcută şi studioasă, cu note mari la şcoală, Angela Kastner, viitoare Merkel, a dezvoltat o adevărată pasiune pentru limba rusă, pe care o vorbeşte cu accent, dar foarte bine, cu un vocabular bogat. În rarele ocazii în care a vorbit despre trecutul său, Angela Merkel a mărturisit că a optat pentru fizică, deoarece „acolo, adevărul nu este atât de uşor de îndoit” şi a mai spus că, atunci cînd a ajuns să lucreze în cercetare la Universitate, în 1978, a fost întâmpinată de un ofiţer STASI care a încercat să o recruteze, fără succes, întrucît ea i-ar fi spus că e prea indiscretă, pentru o asemenea activitate. 
 
Motivul pasiunii Angelei Merkel pentru limba rusă rămîne un mister. Unii nu se reţin să-l comenteze. Andrew Smith, absolvent al Newcastle University, scria pe facebook, la mijlocul anilor 2000: ”ei bine, a reuşit să livreze Germania şi Europa în mâinile vechilor ei şefi din Patria Mamă. Închiderea energiei nucleare fără un motiv întemeiat şi abonarea la gazul Rusiei va aduce nişte vremuri dificile şi complet previzibile” – aşa a şi fost. Mulţi s-au întrebat dacă Merkel a lucrat în trecut pentru STASI sau HVA (spionajul est-german). Unii consideră că cei trei ani, de la doctoratul său în fizică cuantică în 1986 şi pînă  la ”căderea Zidului” ar fi fost ”insuficient” pentru ca ea să ajungă un ”oficial” al serviciilor est-germane. Totuşi, se pare că între dosarele recuperate de la ”Ministerium für Staatssicherheit” e şi al ei. Dar Angela Merkel nu a permis nimănui accesul la el. Trei din fiecare zece locuitori ai DDR au lucrat pentru STASI. Unii pentru că au crezut în sistem, unii din frică, iar mulţi dintre ei pentru avantajele oferite. A fost tînăra cercetătoare în fizică cuantică Angela Merkel o fostă informatoare la Stasi? Au circulat nenumărate zvonuri în acest sens, pe internet. A apărut chiar aşa-zisul ei nume conspirativ, care ar fi fost IM (”colaboratorul”) ”Erika”. 
 
Hubertus Knabe, de la memorialul STASI din Berlin-Hohenschönhausen, a precizat că singurele detalii pe care le poate da sînt acelea potrivit cărora la o ultimă călătorie în străinătate, în Polonia, la vamă s-a raportat că ea avea asupra sa câteva documente de la sindicatul independent polonez „Solidarnost”. Un raport a fost trimis la sediul STASI în legătură cu incidentul, dar Merkel n-a avut nimic de suferit. Alte semne de întrebare sînt legate de călătorii ale ei în Germania occidentală, în general condiţionate de colaborarea cu STASI. Dar, preciza Knabe, ”nu există nicio dovadă de activitate a ei ca informator la STASI”. Pe de altă parte, Merkel nu şi-a publicat niciodată dosarul STASI şi n-a vrut să vorbească despre el. Poate că totul avea legătură cu un alt tip de colaborare. Cea cu ruşii. Istoricul Hubertus Knabe ajunge la concluzia că  Merkel poate fi acuzată doar că nu a vorbit niciodată cu adevărat deschis despre trecutul ei din RDG, odată ajunsă cancelar şi că, prin publicarea dosarului ei STASI, ar fi stins orice zvon. Dar a preferat să nu o facă. 

 

Calea spre Împărăţie trece pe la Kremlin

 
Cînd a căzut Zidul Berlinului, Angela Merkel era un om de ştiinţă în vîrstă de 35 de ani. Nimic nu-i prevestea viitorul şi părea puţin probabil să facă o carieră în politică. Totuşi, la un an de la reunificare, ea a fost reprezentantă aleasă în Bundestag a creştin-democraţilor din Germania de Est (partid în care s-a înscris ca fiică de pastor luteran)  şi a fost numită ministru al tineretului. Că ea va deveni cancelar, ”nu era deloc, în mintea nimănui”, a scris corespondentul ”Wall Street Journal” la Berlin, Matthew Karnitschnig, care s-a ocupat îndelung de biografia Angelei Merkel. În politica germană, ea ”nu a fost doar o figură surprinzătoare, aş spune că a fost aproape o figură accidentală”, a spus el, arătînd că ascensiunea ei s-a produs cînd ”ceilalţi lideri ai partidului au fost implicaţi într-o serie de scandaluri şi ea a ajuns să fie ultima în picioare, o femeie”. Astfel, Angela Merkel a devenit prima femeie cancelar al Germaniei, atunci cînd a depus jurămîntul, pe 22 noiembrie 2005. Din 2002, devenise lider al CDU, iar în 2005, o victorie la limită la alegerile generale a creştin-democraţilor, cu doar 1% în plus, a adus-o în funcţia de cancelar al Germaniei. 
 
La începutul carierei, cum remarca acelaşi Matthew Karnitschnig, îşi ţinea mîinile împreunate în poală, cînd vorbea: ”este într-adevăr un semn de cât de timidă este şi un memento că aceasta nu este un politician tipic”. După şaisprezece ani, ea a ajuns cea mai populară, dar şi cea mai controversată figură din politica germană.
 
Stilul ei metodic, analitic şi ferm a dictat nu numai în politica germană, ci şi în cea europeană. Şi-a atras ura multora, de pildă a grecilor, prin modul în care a gestionat în 2008 criza economică din această ţară, metodă exersată apoi în Spania şi Irlanda: ”o mînă fermă într-o perioadă tumultoasă”, Merkel va deveni cel mai bun manager de criză, în timp ce ţara ei şi lumea se luptau cu crizele economice, catastrofele, pandemia de Covid-19”. Pe multe străzi ale Europei, ”furia, în special faţă de cancelar, era uneori palpabilă”. Dacă gestionarea crizei economice i-a adus reputaţia de ”nemiloasă”, eticheta a fost schimbată în criza refugiaţilor sirieni, din 2015, cînd 1,3 milioane de migranţi, în mare parte fugind din Siria devastată de război, au ajuns la uşa Europei. 
 
Presiunea crescîndă asupra Germaniei, unde voiau să ajungă toţi, mai ales scena în care Merkel i-a spus unei adolescente palestiniene de 14 ani că ”ar putea fi deportată”, a dus la schimbarea perspectivei. Clipul cu tînăra palestiniană, pe care Merkel încerca să o consoleze, a ajuns viral şi extrem de incomod pentru cancelar. O lună mai tîrziu, vizitînd o tabără de refugiaţi sirieni, ea a ţinut cel mai scurt discurs al carierei: "Wir schaffen das!", le-a spus ea mulţimii de refugiaţi, ceea ce se traduce aproximativ prin ”reuşim, rezolvăm”. Peste un milion de refugiaţi au fost primiţi în Germania, ceea ce a divizat însă naţiunea. CDU şi Merkel au scăzut rapid cu opt procente, în faţa electoratului. 
 
Incidentele provocate de imigranţi, precum jafuri şi violuri au fost ascunse cel mai des de poliţie, dar împuşcarea a două persoane într-o sinagogă din Halle în 2019, sau uciderea a nouă persoane în două baruri din Hannau, lîngă Frankfurt, n-au mai putut fi muşamalizate. La fel, s-a întîmplat şi cu modelul economic german, bazat exclusiv pe ”relaţia specială” dezvoltată de Angela Merkel cu Vladimir Putin şi ”gazul rusesc”. Decizia lui Merkel în cazul refugiaţilor, impusă şi celorlalte ţări europene, a fost una ”luată în febra momentului, pe care s-ar putea să nu o ia în acelaşi mod şi astăzi, pentru că la acea vreme credea că vor veni mai puţini oameni, decât au ajuns să vină”, a scris acelaşi Karnitschnig. 
 
În rest, în ceea ce priveşte politica ei faţă de Moscova şi Federaţia Rusă, Angela Merkel a rămas tributară pasiunii ei pentru pentru ”limba rusă”, iar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a exercitat asupra ei fascinaţie şi teamă. Pentru a le sublinia, el n-a ezitat să-şi aducă la una din întîlnirile cu cancelarul Germaniei şi ”împărăteasa Europei”, marele său labrador negru, cunoscînd fobia aproape maladivă a Angelei Merkel faţă de cîini. A fost un semn de subliniere a raportului de forţă, anume stabilirea ”liderului” în discuţie şi luarea deciziilor. Astfel, n-a putut fi nici măcar adusă vorba, în 2014, de o condamnare, altfel decît una strict formală, a invadării Crimeii; şi nici măcar despre alte acţiuni ale Federaţiei Ruse privind instaurarea dominaţiei intereselor Kremlinului, în domeniul resurselor, în Germania şi Europa. Labradorul lui Putin a dictat politica energetică a Europei.
 
Criticată acum pentru aceste politici, Merkel susţine că Germania nu a avut ”forţa politică” pentru discuţii cu Putin, înainte de invadarea Ucrainei. În schimb, a avut ”forţa” să impună politici economice în întreaga Europă, să forţeze Grecia, Spania şi Irlanda să renunţe la suveranitate economică. Angela Merkel a declarat că şi-a propus să convoace discuţii europene cu Vladimir Putin cu un an înainte de invazia acestuia în Ucraina, dar că în cele din urmă nu a văzut nicio posibilitate de a-l influenţa pe preşedintele rus, care ştia că ea nu mai are nicio forţă, aflîndu-se la finalul mandatului său. Mandat în timpul căruia Merkel i-a satisfăcut însă liderului rus ”toate poftele”. Ea a relatat pentru revista Spiegel că în august 2021 a părăsit Moscova, după ultima ei vizită la Putin cu un sentiment ”foarte clar: «În ceea ce priveşte politica de putere, aţi terminat» şi pentru Putin, doar puterea contează”. 
 
Scuza penibilă a Angelei Merkel n-a mai putut ascunde un alt fapt, relatat tot în ”Der Spiegel”, în ultimul său număr, 45/2022: ”Potrivit unui raport al Ministerului de Finanţe către comisia de buget a Bundestagului, care a fost la dispoziţia SPIEGEL, au existat discuţii între cancelarie şi conducerea biroului Angelei Merkel, precizîndu-se că biroul nu a fost înfiinţat ”pentru utilizarea în scopuri private şi pentru a genera venituri suplimentare” care ”sînt excluse”,  şi nici pentru ”rambursarea cheltuielilor de călătorie”. A fost criticat ”echipamentul luxuriant” al biroului Merkel, cu nouă angajaţi. Coaliţia de la guvernare vrea să dizolve complet funcţia fostului cancelar Gerhard Schröder, din cauza apropierii sale de Rusia”. Unul din liderii coaliţiei, politicianul de stînga Gesine Lötzsch, susţine că nici Schröder şi nici Merkel ”nu au nevoie de propria curte, pe viaţă”. Dacă au într-adevăr nevoie, munca lor ”de birou” ar putea fi asigurată de administraţia Bundestagului. Pînă la luarea unei decizii, însă, Angela Merkel rămîne ”Cenuşăreasa de lux” a Germaniei, postură în care a decăzut, după ce a pierdut Împărăţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici