PREZENTUL FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea. ”Roşia Montană – Gold”, un Caritas la care românii îi plătesc pe depunătorii americani şi canadieni

10247 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea. ”Roşia Montană – Gold”, un Caritas la care românii îi plătesc pe depunătorii americani şi canadieni

FOTO: Gâf Deac (s) şi Frank Timiş (d)

Desemnarea site-ului Roşia Montană drept arie protejată UNESCO a început, în vremurile ”străvechi” ale demersului, cu stîngul. Era o epocă în care Frank Timiş controla totul şi părea cel mai puternic ”investitor” din România. Era susţinut de (aproape) toţi şi mai toţi aşteptau o firimitură de la masa lui bogată Astfel, după cum afirma un colonel în rezervă, procurorul militar Gheorghe Oancea, cel care a încercat să oprească ascensiunea lui Frank Timiş, ”în 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport, vizînd efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!

Din cauza politicii guvernelor anterioare, de la Văcăroiu încoace, e şi mai trist ce se întîmplă acum, cînd interesele lor de atunci au făcut să ne alegem cu cel mai scump ”site protejat UNESCO”. Acesta e pe cale să ne coste aproape cinci miliarde de dolari.

Istoria încă nescrisă a ”Gold”-ului

Cum s-a ajuns aici, e o poveste lungă, la capătul căreia ”Gabriel Resources – Gold Corporation” a devenit un fel de ”Caritas” bursier, pe aurul din subsolul României, pe ai cărui ”depunători” de peste Ocean trebuie să-i plătim noi. ”Roşia Montană” este o afacere care, şi dacă se încheia cu exploatarea aurului prin cinaurare, şi dacă nu se mai face, păgubeşte oricum România, care, pînă una alta, dacă nu-şi va apăra bine interesele (şi cînd a făcut-o?) e bună de plată. Şi cînd zicem ”România”, zicem ”noi”, cetăţenii ei.

Proiectul de exploatare auriferă de la Roşia Montană a început oficial în anul 1997. Neoficial însă, bazele afacerii au fost puse în anul 1995. Afacerea a început cu sprijinul nemijlocit al unor înalţi funcţionari ai statului, îndeosebi din cadrul Ministerului Industriilor, persoane care i-au oferit unui anume Frank Timiş, român din Australia, informaţii secrete cu privire la zăcămîntul din Apuseni. A continuat cu politicieni, miniştri şi prim-miniştri, cu oameni de la vîrful serviciilor secrete, care într-o sarabandă a inconştienţei şi, poate, a mitei, au girat o mega-escrocherie. Ar fi existat şansa ca această afacere să fie stopată, după o sesizare a Serviciului Român de Informaţii, dar cercetarea s-a oprit cînd SRI-ul a refuzat să mai furnizeze date, cînd Adrian Năstase a intervenit şi Tănase Joiţa, procurorul general, s-a retras strategic – dosarul ”Roşia Montană” s-a ”declinat”, pentru a se aşterne praful pe el, mai întîi la Parchetul Naţional Anticorupţie, apoi la DNA şi DIICOT.

Frank Timiş a venit în România ca ”investitor străin” cu firma ”Gabriel Resources”, pe care a fondat-o în 1995 la Sydney şi s-a asociat cu mai multe societăţi de stat. Stat pe care l-a escrocat cum a vrut, cu ajutorul tradiţionalei şpăgi. Afacerea ”Roşia Montană” a început ca o glumă şi se poate încheia cu aproape 5 miliarde de dolari, pe care statul român ar trebui să-i plătească firmei lui Timiş şi mega-fondurilor de investiţii de peste Ocean, pe ai căror acţionari acesta i-a convins să investească în ”exploatarea” escrocheriei. Iată cum a început această poveste sordidă a tranziţiei, un exemplu de privatizare a comunismului în România.

La un moment dat, afacerea ar fi fost stopată dacă primul ministru Năstase şi procurorul general Tănase Joiţa n-ar fi intervenit într-un dosar penal, lăsîndu-l pe procurorul militar Gheorghe Oancea fără obiectul muncii. Totul începuse cu o sesizare, primită de colonelul Oancea de la Serviciul Român de Informaţii: ”Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că un ofiţer MAPN ar fi săvîrşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aduceau atingere siguranţei naţionale” (prin aceea că a transmis către firma lui Timiş datele şi ridicările topografice ale zăcămîntului aurifer de la Roşia Monatnă – n.n.). Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am constatat?”

Şi ce a constatat procurorul militar era că un posibil escroc, român stabilit în Australia, pusese la cale şi derula un ingenios plan de jefuire a resurselor de aur ale României. ”Prin 1996, la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. – fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat aplecarea pentru a investi în mineritul din România. Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.

Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi implicit la mina Roşia Montană: ”Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands – şi Regia Cuprului şi Aurului Deva.

La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici Timiş îl cunoaşte pe Ovidiu Tender. Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama -, după atîţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări … Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A.  „Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului”.

Aceasta a fost, îndeobşte, metoda prin care Frank Timiş a operat: a pus, pe statele sale de plată, o bucăţică a statului român. Cea care-i gestiona şi cunoştea resursele de aur.

”Şi vin doi ofiţeri SRI şi zic Dom’ procuror, n-am găsit nimic!”

Timiş nu era, pe atunci, la prima lui ”afacere”, susţine procurorul Oancea.Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plîngeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. La un moment dat – că aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizînd asocierea în vederea realizării unui obiectiv. Propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă  reexploatarea haldelor de steril. Reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat, prin tehnologie avansată …”

Lucrurile nu au stat mult pe loc. În 4 septembrie 1995, Regia Autonomă a Cuprului Deva a semnat un contract cu Gabriel Resources. Obiectul contractului îl reprezenta “prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase din iazuri de decantare vechi în amestec cu minereu auro-argintifer la Roşia Montană şi Gura Barza Brad”. Interesant este faptul că Regia Autonomă a Cuprului Deva a anunţat că intenţionează în viitorul apropiat să se asocieze cu Gabriel Resources încă din 5 septembrie 1995, la o zi după ce semnase contractul. ”Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura Proiect – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM …”. La dosar există şi acordul ministerului de resort pentru constituirea acestei societăţi mixte.

În urma acestor demersuri, ”la momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată dobîndeşte dreptul de explorare, deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct! Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare. Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză. Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie mixtă, care nu era încă oficial înfiinţată, face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză.

Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport. Şi vin doi ofiţeri SRI la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau de ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu. După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus: Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia! – ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect. De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept? Contractul nu era în vigoare. Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru”.

Aurul de la Roşia Montană, concesionat cu preţul unui apartament

Banii primiţi de statul român pentru ”concesiune” erau un mizilic. Colonelul magistrat Gheorghe Oancea relata că din datele adunate de el la dosar reieşea clar păgubirea statului: ”şi-acum ţineţi-vă bine! E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources, pentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari. Cam aşa ceva … Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea: Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor. Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari. 80% dintr-un activ subevaluat. 80% din mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta era obiectul contractului”.

Ulterior, cei 80 % au crescut, ca Făt Frumos din poveste, prin mărirea artificială a perimetrului minei, de câteva ori. Pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acel moment, mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². Până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rînduri. La final perimetrul era de 42,3 km². Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver, au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie nici contractul de asociere. Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice al lui Tender şi alte ceva documente”.

Toată această documentaţie s-a făcut, de fapt, pe banii statului, care şi-a furat singur căciula: ”în 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor, care subvenţiona activitatea”, afirma colonelul Oancea, care mai spune, foarte important pentru noi, în acest context al acţionării statului român în judecată, că Frank Timiş, prin ”Gabriel Resources”, a săvârşit ”o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american. Proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia. A fost tradus fără precizarea Proiect, legalizat şi, alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii”.

Bani curgeau de peste tot şi în România. Frank Timiş şi ”Gabriel Resources” era omniprezent. Oferea salariile cele mai mari şi toţi funcţionarii care reprezentaseră statul român în asocierea cu firma sa au ajuns fie să lucreze ca directori fie pentru Timiş, fie pentru Tender, asociatul şi directorul de la firma care se înstăpînise pe Roşia Montană. De pildă, Mihail Ianas, şeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cel care a semnat, în calitate de şef al ANRM, concesiunile de exploatare acordate în perioada 1997-2000 pentru toate perimetrele aurifere unde s-a băgat Frank Timiş. Primul a fost Roşia Montană, loc despre care tot Timiş a purtat vestea că acolo s-ar afla ”cel mai mare zăcămînt de aur din Europa”, pe care, după cum am văzut, l-a concesionat la preţul unei vile modeste, sau apartament cu trei-patru camere.

Ulterior, o suprafaţă de peste 4% din suprafaţa totală a României a fost concesionată în 2003 tot lui Frank Timiş, printr-o altă firmă, ”Regal Petroleum”. Terenuri din Neamţ, Bacău, Iaşi, Suceava, au devenit zone de prospecţiune pentru această firmă, al cărui reprezentant în România este tot Mihail Ianas, fostul director al Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale din România (ANRM), tocmai instituţia guvernamentală care gestionează resursele ţării şi a acordat enorme concesiuni firmelor lui Frank Timiş.

A început şi o agresivă campanie de presă, dar  şi una  pentru cumpărarea terenurilor pe care se ”extinsese”, de patru ori, mina – probabil, ca urmare a măsurătorilor şi testelor făcute, inclusiv de ofiţerul tpograf din MAN, care a vîndut hărţile sale la ”Gabriel Resources”. Era plin de publicitate, pentru exploatarea aurului din Apuseni, într-o perioadă în care şi societatea civilă începuse să sesizeze pericolul şi să protesteze faţă de perspectiva unei exploatări cu cianuri a zonei.

Singurul care a reacţionat faţă de aceasta a fost Mircea Geoană. Dar nu pe fondul problemei, ci asupra formei ei. În 24 februarie 2006, Geoană s-a declarat deranjat de campania publicitară agresivă care se făcea la "Roşia Montană". El a spus că întreaga campanie este făcută de Felix Tătaru şi că dedesubtul repornirii unui ”proiect cu daune economice, poate fi lesne ghicit” întrucît Felix Tătaru era ”deţinătorul GMP Advertising, o companie de publicitate care s-a ocupat de campania electorală a lui Traian Băsescu, a lui Adriean Videanu, candidat la Primăria Capitalei, şi a altor reprezentanţi ai Alianţei PNL-PD”. Ştafeta ”Gabriel Resources”, care-şi adăugase după listarea la Bursa Aurului de la Vancouver şi ”cognomenul” de ”Gold Corporation” fusese predată-preluată de la un guvern la altul, începînd cu Convenţia Democratică, continuînd cu Năstase – singura piedică pusă în calea exploatării fiind avizul de mediu, care n-a fost niciodată acordat. Iar din 2013, în ultima zi a Guvernului Cioloş, ministrul Culturii Corina Şuteu a depus la UNESCO documentaţia pentru declararea drept ”zonă protejată” a perimetrului din centrul comunei Roşia Montană, unde se află vechile mine romane, dar şi centrul concesiunii ”Gabriel Resouces – Gold Corporation”.

S-a rezolvat o problemă, începe alta: firma lui Frank Timiş, susţinută de puternici investitori (mari bănci şi societăţi de investiţii de peste Ocean) care au cumpărat acţiuni pentru exploatarea aurului din Apuseni, a dat statul român în judecată. Sîntem în pericol să plătim aproape 5 miliarde de dolari, pentru că nu se pune în practică acel ”contract de asociere” între ”Gabriel Resources” şi statul român, reprezentat chiar de viitorii directori ai firmei lui Frank Timiş …

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici