Facturile la energie ar putea crește. AEI: Scumpirea estimată este de 22%
Asociația Energia Inteligentă (AEI), organizație specializată în analiza pieței de energie, a reevaluat miercuri estimarea privind prețurile la energia electrică pentru consumatorii casnici.
Președintele AEI, Dumitru Chisăliță, spune că prelungirea situației de alertă de pe piața energiei electrice peste estimările inițiale, precum și modificarea previziunilor privind prețul gazelor și cursul valutar au determinat actualizarea calculelor. Atfel, „pentru ofertele casnice noi pe 12 luni, emise în toamna lui 2026, AEI a realizat o reevaluare a estimărilor realizate în august 2026”, a explicat specialistul.
Prețul mediu ar putea ajunge la 1,67 lei/kWh
Potrivit estimărilor, ofertele noi ar putea fi cu aproximativ 0,37 lei/kWh mai scumpe, cu TVA, față de cele din toamna lui 2025.
„Astfel, o ofertă suplimentară cu 0,37 lei/kWh față de un preț mediu de 1,30 lei/kWh existent, ar face ca prețul mediu al ofertelor viitoare să ajungă la aproximativ 1,67 lei/kWh, adică +22%”, a explicat Dumitru Chisăliță, senior consultant în domeniul gazelor și energiei.
Specialistul a comparat ofertele concurențiale din toamna anului 2025 cu ofertele pentru următoarele 12 luni, în aceeași zonă de distribuție. „Nu folosesc drept bază prețurile plafonate din prima jumătate a anului 2025”, a precizat președintele AEI.
Pentru un consum de 200 kWh pe lună, majorarea estimată de AEI ar însemna un supliment de aproximativ 74 de lei pe lună.
Prețul energiei, aproape dublu față de anul trecut
Evoluția pieței spot, unde energia electrică este tranzacționată pentru livrare pe termen scurt, a fost unul dintre factorii luați în calcul în estimare. Datele OPCOM, operatorul pieței de energie electrică din România, arată că prețul mediu de pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) – unde energia este cumpărată și vândută pentru livrarea în ziua următoare – a crescut în august de la 409,45 lei/MWh în 2025 la 793,19 lei/MWh în 2026.
În septembrie, media PZU a urcat de la 506,05 lei/MWh în 2025 la 917,36 lei/MWh în 2026.
Cea mai mare parte a scumpirii estimate de AEI ar proveni din prețurile mai mari plătite pentru cumpărarea energiei. Această componentă ar adăuga aproximativ 0,157 lei/kWh prețului final. Energia cumpărată de pe piața spot ar contribui cu încă 0,091 lei/kWh, iar consumul în orele în care energia este mai scumpă ar adăuga aproximativ 0,024 lei/kWh.
Scumpirea include și costuri suplimentare
Estimarea include și costuri suplimentare pentru echilibrare și ajustări intrazilnice, recuperarea unor pierderi din 2026, precum și mai multe prime de risc.
Pentru recuperarea pierderilor din 2026, inclusiv a celor asociate nelivrărilor Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN), expertul în energie Dumitru Chisăliță ia în calcul un impact de 0,018 lei/kWh. Primele de risc pentru volatilitatea pieței angro, riscul de nelivrare și înlocuirea contractelor, profilul de consum și dezechilibrele viitoare, precum și riscul valutar și modificarea regulilor contribuie, de asemenea, la creșterea calculată.
Tarifele de transport, distribuție și serviciile de sistem sunt incluse în calcul cu o creștere cumulată ilustrativă de 20 de lei/MWh. Expertul precizează însă că impactul diferă în funcție de zona de distribuție.
„Contribuția totală de 20 lei/MWh folosită mai sus rămâne o ipoteză și trebuie înlocuită cu tarifele exacte ale zonei analizate”, a explicat președintele AEI.
Trei variante pentru prețul energiei electrice
AEI ia în calcul trei variante pentru evoluția ofertelor viitoare.
În varianta favorabilă, prețul mediu ar ajunge la 1,55 lei/kWh, cu 16% mai mult față de toamna anului trecut. Pentru un consum de 200 kWh pe lună, suplimentul ar fi de aproximativ 50 de lei.
Varianta de 22%, prezentată anterior, situează prețul la aproximativ 1,67 lei/kWh.
În varianta tensionată, prețul ar putea ajunge la 1,80 lei/kWh, cu 27% mai mult, iar pentru un consum de 200 kWh pe lună suplimentul ar fi de aproximativ 100 de lei.
Dumitru Chisăliță estimează că varianta de 22% este cea mai probabilă.
Furnizorii nu vor majora neapărat prețurile la fel
AEI subliniază că valorile prezentate sunt ipoteze de calcul și nu reprezintă componente publicate ale marjelor furnizorilor.
„Primele de risc nu trebuie însumate automat, dacă furnizorul cumpără deja un produs care îi acoperă profilul, dezechilibrele sau riscul valutar, contribuțiile respective se reduc”, a precizat Dumitru Chisăliță. Potrivit specialistului, „este o estimare transparentă a costurilor posibile, nu dovada că fiecare furnizor va majora oferta cu 37 bani/kWh”.