Prosumatorii ar putea folosi energia produsă pentru a-și reduce direct facturile la curent și gaze
Inițiativa, care urmărește să modifice legea energiei, introduce un mecanism de „compensare cantitativă”, prin care energia produsă și livrată în rețea este scăzută din cea consumată, la același preț al energiei active.
Astfel, prosumatorii nu ar mai fi dezavantajați de taxe și tarife atunci când livrează energie, iar factura ar reflecta mai corect diferența dintre consum și producție, spun autorii proiectului.
Cine ar putea beneficia
Proiectul vizează în special prosumatorii casnici, adică persoanele fizice cu instalații de până la 27 kW.
Inițiatorii, parlamentari AUR, susțin că această categorie trebuie tratată diferit față de marii producători mari: „Nu este corect să fie tratați la fel prosumatorul cu putere instalată de 1-27 kW și prosumatorul cu putere instalată de sute de kW”.
Parlamentarii susțin că schimbările urmăresc să readucă prosumatorii la rolul inițial – acela de a produce energie pentru consum propriu: „noțiunea de prosumator a apărut pentru a defini un producător minor de energie ce este motivat de acoperirea consumului gospodăriei proprii”.
„Încurajarea dezvoltării sustenabile a capacităților de producție de energie din surse regenerabile destinate în principal autoconsumului, și nu comercializării energiei”, spun aceștia.
Ce s-ar schimba concret
Dacă proiectul ar fi adoptat, energia livrată în rețea ar fi compensată direct cu cea consumată, iar eventualul surplus ar putea fi folosit inclusiv pentru plata facturilor la gaze.
În același timp, prosumatorii ar avea posibilitatea să compenseze energia între mai multe locuri de consum și ar putea opta pentru donarea valorii surplusului către școli, spitale sau azile.
Cum funcționează sistemul în prezent
Inițiatorii suțin că piața s-a schimbat în ultimii ani, pe măsură ce numărul și dimensiunea prosumatorilor au crescut. „Noțiunea inițială de prosumator s-a diluat rapid pe măsură ce puterile instalate au fost din ce în ce mai mari”.
În aceste condiții, spun aceștia, prosumatorii ajung frecvent să livreze în rețea energie care depășește consumul propriu: „prosumatorul se află într-o relație de dependență față de rețeaua de distribuție întrucât producția acestuia este fluctuantă, iar infrastructura de stocare este, de cele mai multe ori, absentă, iar prosumatorul este dependent de rețeaua de distribuție pentru a-și asigura consumul când producția este scăzută și pentru a injecta energia electrică produsă în exces la un moment dat”.
Aviz favorabil, dar cu rezerve
Consiliul Economic și Social a dat aviz favorabil proiectului, însă cu mai multe observații importante.
Instituția atrage atenția că modificările pot genera probleme de interpretare și nu sunt suficient de clare. De asemenea, CES avertizează că limitarea prosumatorilor la persoane fizice nu este pe deplin aliniată cu legislația europeană, care definește prosumatorul „într-o manieră generală, fără a restrânge această calitate la persoane fizice”.
În același timp, instituția subliniază că relația dintre prosumator și furnizor trebuie să rămână una comercială, bazată pe acordul părților, și „nu poate fi transformată într-o obligație de serviciu public în sarcina furnizorului”.
Ce efecte ar avea în practică
Dacă ar fi adoptată, legea ar putea face investițiile în panouri solare mai atractive pentru gospodării, prin reducerea directă a facturilor și utilizarea mai eficientă a energiei produse.
Pe de altă parte, ar limita beneficiile pentru prosumatorii mari și ar orienta sistemul mai mult spre autoconsum, nu spre producție pentru vânzare. Iar unele prevederi ar putea crea dificultăți în aplicare și ar necesita clarificări suplimentare pentru a evita blocaje sau interpretări diferite.