Organizația de protecție a consumatorilor, Which?, a inițiat acțiunea în numele a aproximativ 29 de milioane de utilizatori de Apple și Samsung din întreaga Mare Britanie, scrie The Independent.
Procesul, care va dura cinci săptămâni și începe pe 6 octombrie, la Competition Appeal Tribunal din Londra (Consiliul Concurenței), va analiza mai întâi dacă Qualcomm a deținut și exploatat o poziție semnificativă de putere pe piață.
Dacă această primă etapă va fi favorabilă reclamanților, un al doilea proces va examina apoi comportamentul concret al companiei Qualcomm și daunele estimate la 480 de milioane de lire sterline ( 562 milioane de euro) pentru consumatorii afectați.
Organizația Which? susține că Qualcomm a încălcat legislația britanică a concurenței, profitând de dominația sa pe piețele de licențiere a brevetelor și de chipseturi.
Potrivit acuzațiilor, acest lucru i-ar fi permis companiei să perceapă taxe exagerate producătorilor precum Apple și Samsung, costuri care au fost apoi transferate consumatorilor, fie prin prețuri mai mari, fie prin calitate inferioară a smartphone-urilor.
Which? solicită despăgubiri pentru toate smartphone-urile Apple și Samsung achiziționate între 1 octombrie 2015 și 9 ianuarie 2024.
Organizația estimează că fiecare consumator ar putea primi, în medie, aproximativ 17 lire sterline pe telefon, dacă acțiunea va avea succes.
Reprezentanții Which? au declarat că această acțiune este „esențială pentru a obține despăgubiri pentru consumatori și pentru a transmite un mesaj clar companiilor puternice, precum Qualcomm, că dacă se angajează în practici anticoncurențiale dăunătoare, Which? este pregătită să acționeze.”
„Acest proces este un moment uriaș. Arată cum puterea consumatorilor – sprijinită de Which? – poate fi folosită pentru a trage la răspundere cele mai mari companii atunci când își abuzează poziția dominantă.
Fără acțiunea Which? în numele milioanelor de consumatori britanici afectați, nu ar fi realist ca oamenii să solicite despăgubiri individuale. De aceea este atât de important ca aceștia să se unească și să ceară compensațiile la care au dreptul.”