Ajutoare pentru Fâșia Gaza: Israelul va permite intrarea zilnică a 600 de camioane. Transporturile vor fi gestionate prin intermediul ONU
Israelul urmează să permită trecerea zilnică a 600 de camioane încărcate cu alimente, echipamente medicale, materiale pentru adăposturi, combustibil și gaz de gătit în Fâșia Gaza, potrivit unui raport publicat de postul de radio al armatei israeliene.
Transporturile vor fi gestionate prin intermediul Națiunilor Unite, al organizațiilor internaționale acreditate și al sectorului privat.
Conform sursei, fluxul de camioane se va desfășura de la sud spre nordul Fâșiei Gaza, pe arterele Salah al-Din și al-Rashid.
În același timp, Israelul va permite palestinienilor din Gaza, care au părăsit teritoriul în timpul conflictului, să se întoarcă acasă prin punctul de trecere Rafah, pentru prima dată de la 7 octombrie 2023, scrie Al Jazeera.
Măsura se aplică în baza mecanismului stabilit prin acordul din ianuarie 2025, care prevede că deplasările prin Rafah vor fi supuse aprobării israeliene și supravegherii unei misiuni a Uniunii Europene.