Ambasadele SUA își îndeamnă cetățenii să „ia în considerare” părăsirea Orientului Mijlociu
Ambasadele SUA din Bahrain, Irak, Israel, Iordania, Kuweit, Liban, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au transmis un mesaj cetățenilor americani aflați în aceste țări să „ia în considerare” părăsirea Orientului Mijlociu.
„Cetățenii americani din regiune ar trebui să ia în considerare plecarea sau să fie pregătiți să plece în cazul unei escaladări”, se arată în alerta de securitate publicată de ambasadele SUA din țările menționate mai sus, notează France24.
Cetățenii americani sunt îndemnați să verifice detaliile zborurilor, dar și să urmeze sfaturile de siguranță ale autorităților locale.
„Cetățenii americani aflați în prezent în Orientul Mijlociu ar trebui să dea dovadă de prudență și vigilență sporită și să fie pregătiți pentru anulări de zboruri, închideri periodice ale spațiului aerian și posibile perturbări ale călătoriilor”, se mai precizează în alertă, potrivit sursei citate.
Totodată, cetățenilor americani aflați în Iordania li s-a recomandat să nu viziteze bazele militare americane din țară, iar cei aflați în Israel au fost îndemnați să se intereseze unde se află cel mai apropiat adăpost antiaerian.
„Regimul iranian este imprevizibil, după cum o demonstrează deciziile sale recente de a ataca zone din regiune fără avertisment sau provocări, precum și de a-și extinde atacurile către zone care nu au fost vizate anterior”, transmite ambasada SUA la Ierusalim.
Iranul și Statele Unite se află în război din 28 februarie. După un armistițiu fragil, atacurile au fost reluate.