Anchetă în SUA după ameninţări cu atacuri informatice asupra bazei unde este deţinut Bradley Manning
Ancheta a fost declanşată după discuţii între membrii grupului de hackeri Anonymous care ameninţau să atace reţeaua informatică a bazei de la Quantico, conform Financial Times.
„Baza de la Quantico şi închisoarea militară sunt la curent şi au avertizat autorităţile federale”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul David Lapan.
Potrivit FT, hackerii intenţionau să atace paginile online ale angajaţilor bazei militare, precum şi site-ul bazei şi conexiunile telefonice.
Grupul Anonymous a apărut anul trecut, avertizând cu atacuri orice instituţie care acţionează împotriva site-ului WikiLeaks.
Grupul a atacat în noiembrie 2010 site-urile companiilor Mastercard şi Visa.
Bradley Manning, un fost analist militar în vârstă de 23 de ani, este suspectat că a furnizat documente secrete site-ului WikiLeaks.