Apel la încetarea temporară a focului în Siria, pentru distrugerea armelor chimice

Şeful Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a făcut apel, miercuri, la încetarea temporară a focului, pentru a facilita activitatea inspectorilor săi, însărcinaţi cu distrugerea arsenalului chimic sirian în mijlocul unui conflict armat.

239 afișări
Imaginea articolului Apel la încetarea temporară a focului în Siria, pentru distrugerea armelor chimice

Apel la încetarea temporară a focului în Siria, pentru distrugerea armelor chimice

Vorbind în faţa unor jurnalişti la Haga, unde îşi are sediul OIAC, directorul general al organizaţiei, Ahmet Uzumcu, a evocat calendarul fixat pentru procesul de distrugere a armelor chimice siriene, care are loc pentru prima dată într-o ţară aflată în conflict.

Calendarul operaţiunii "este extrem de restrâns", a dezvăluit Uzumcu.

"Cred că, în cazul în care focul ar înceta temporar, aceste obiective ar putea fi atinse", a declarat el.

OIAC a fost însărcinat printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU să distrugă până la 30 iunie 2014 arsenalul chimic al puterii siriene.

Rezoluţia numărul 2118 a fost adoptată în baza unui acord încheiat între Rusia şi Statele Unite după producerea unui atac chimic sângeros pe 21 august, la periferia Damascului.

Occidentalii acuză puterea siriană de comiterea atacului, în timp ce aceasta din urmă aruncă vina asupra rebeliunii.

Din momentul lansării misiunii OIAC în Siria, la 1 octombrie, autorităţile de la Damasc au primit elogii internaţionale pentru cooperarea de care au dat dovadă în acest proces.

"Cooperarea cu Siria este foarte constructivă", a confirmat miercuri directorul general al OIAC.

- O misiune "foarte periculoasă"

Inspectorii primei echipe, alcătuită din 19 experţi ai OIAC şi 16 specialişti în logistică şi securitate ai ONU, au început deja să distrugă instalaţii de producere de armament chimic. Televiziunea oficială siriană a difuzat imagini referitoare la activitatea acestor inspectori.

Echipa a vizitat miercuri o altă locaţie. "Sunt 20 de locaţii care urmează să fie vizitate în următoarele săptămâni ", a precizat Uzumcu, menţionând că o altă echipă, formată din 12 experţi, se deplasa spre Damasc.

"Anumite locaţii sunt situate în zone periculoase", a subliniat consilierul politic al lui Uzumcu, Malik Ellahi. "Trebuie să ne asigurăm că toate condiţiile pe teren" sunt satisfăcătoare pentru activitatea acestor echipe.

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a avertizat luni că inspectorii se expun unui "pericol fără precedent" în misiunea lor din Siria, unde în ultimii doi ani au loc confruntări între forţele guvernamentale şi grupările rebele.

Confruntările au continuat, miercuri seara, în localităţi din apropierea Damascului, provocând moartea mai multor zeci de persoane, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

De asemenea, Ministerul francez de Externe a anunţat că doi jurnalişti francezi - reporterul Nicolas Henin şi fotoreporterul Pierre Torres - sunt ţinuţi ostatici în Siria din luna iunie.

"Ştim doar că Nicolas şi Pierre sunt în viaţă", au anunţat familiile celor doi jurnalişti răpiţi.

În momentul răpirii, pe 22 iunie, Nicolas Hénin, 37 de ani, pregătea un reportaj pentru publicaţia Le Point şi postul tv Arte, iar fotoreporterul Pierre Torres, 29 de ani, urma să trimită materiale despre alegerile locale din Raqqa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici