Armata SUA, pregătită pentru un conflict, dacă eforturile diplomatice în cazul Coreei de Nord eşuează
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/images/1/3614/16693878/2-pyotr-veliky-northern-fleet-facebook.jpg)
Armata americană pregăteşte opţiuni militare împotriva Coreei de Nord pentru cazul în care sancţiunile diplomatice şi economice nu aduc rezultatele scontate, a declarat Joseph Dunford, şeful Statului Major Interarme din SUA, la întrevederea pe care a avut-o cu Moon Jae-In, preşedintele Coreei de Sud, informează site-ul agenţiei Reuters.
„Statele Unite doresc soluţionarea pe cale paşnică a crizei”, dar armata americană a pregătit „toate tipurile” de capabilităţi militare pentru a face faţă eventualelor provocări din partea Coreei de Nord, a precizat generalul Joseph Dunford.
După ce preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat că va reacţiona cu „foc şi furie” la „ameninţările Coreei de Nord”, regimul Kim Jong-Un a atras atenţia că analizează posibilitatea de a face o demonstraţie de forţă prin lansarea unor rachete în largul Insulei Guam, aparţinând Statelor Unite.