Armata ucraineană a început retragerea armamentului greu de pe linia frontului
Armata ucraineană a retras şase-şapte piese de artilerie de pe linia frontului, în satul Paraskoviivka, situat în apropierea oraşului Artemivsk.
În paralel, 30-40 de vehicule militare au tractat echipament greu de pe linia frontului.
„Ucraina a început retragerea tunurilor de artilerie de 100 de milimetri de pe linia frontului”, a comunicat armata ucraineană, citată de Reuters.
„Numărul şi intensitatea atacurilor s-au diminuat în ultimele două zile şi ne apropiem de scopul principal – implementarea primului paragraf al Acordului de la Minsk, cel privind armistiţiul, care creează condiţiile aplicării celui de-al doilea paragraf – retragerea armamentului greu”, declara acum câteva ore Andrei Lisenko, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.
Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu aproximativ 5.800 de morţi.