Ashton Carter: Statele Unite vor revizui planul de retragere a militarilor din Afganistan

Publicat: 21 02. 2015, 17:32
Actualizat: 17 02. 2022, 09:58

Conform planificării actuale, Statele Unite vor retrage 5.000 din cei 10.000 de militari din Afganistan anul acesta, urmând să reducă treptat prezenţa până la stadiul „normal” al unei misiuni diplomatice, în 2016.

Însă Ashton Carter a explicat că planul va fi revizuit. „Prioritatea este să ne asigurăm că progresele obţinute sunt menţinute”, a declarat Carter în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani.

„Preşedintele Barack Obama analizează o serie de opţiuni pentru a consolida strategia de securitate a preşedintelui Ghani, inclusiv posibile modificări în programul de retragere a trupelor americane”, a spus Carter, conform CNN.

Ash Carter a sosit, sâmbătă dimineaţă, într-o vizită-surpriză în Afganistan.