Atac rusesc devastator lângă Kiev. Cel puțin 27 de oameni au murit, iar sute de persoane au fost evacuate
Tymur Tkachenko, șeful administrației militare regionale, de lângă Kiev, a declarat că cel puțin 50 de clădiri rezidențiale au fost avariate în urma atacului. Incendiul izbucnit după atac s-a extins la locuințe și la un restaurant.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că un depozit din satul Myla a fost lovit, urmat de o explozie.
Zelenski nu a oferit detalii despre obiectivul lovit, dar a anunțat că au fost deschise proceduri penale pentru posibile fapte de neglijență în serviciu.
„Există reglementări în vigoare – muniția nu poate fi depozitată în apropierea locuințelor sau a altor zone rezidențiale”, a afirmat liderul ucrainean.
Potrivit acestuia, în urma atacului au fost avariate și un centru destinat persoanelor vârstnice și persoanelor cu dizabilități, precum și mai multe clădiri rezidențiale.
Peste 370 de persoane au fost deja evacuate, iar operațiunea continuă, a precizat Zelenski.
Atacul are loc după trei zile de alerte aeriene aproape neîntrerupte în regiunea Kiev. Potrivit Associated Press, atacurile afectează grav viața civilă și activitatea economică din capitala ucraineană.