Atacul din Manchester: Autorul masacrului, împușcat mortal de poliție, alți trei suspecți au fost arestați

Publicat: 03 10. 2025, 07:15
Actualizat: 03 10. 2025, 08:47

Poliția a confirmat că atacatorul, identificat drept Jihad al Shamie, în vârstă de 35 de ani, era cetățean britanic de origine siriană, sosit în Regatul Unit în copilărie și naturalizat în 2006.

El a fost împușcat mortal de forțele de ordine la scurt timp după incident, deoarece exista suspiciunea că purta un dispozitiv exploziv.

Doi bărbați de 30 de ani și o femeie de aproximativ 60 au fost arestați sub acuzația de comitere, pregătire și instigare a unor acte de terorism.

Joi, atacatorul a intrat cu mașina în oameni în fața unei sinagogi joi, în nordul Angliei, și apoi a început să-i înjunghie, ucigând doi oameni și rănind grav trei.

În urma atacului, Poliția Metropolitană din Londra, care conduce operațiunile antiteroriste, a declarat atacul de la o sinagogă din Manchester drept atac terorist.