ATACUL din Siria: Franţa îndeamnă Rusia să se alăture eforturilor de instituire a păcii
În cadrul unui interviu publicat duminică de cotidianul Journal du Dimanche, ministrul francez de Externe a transmis Rusiei că ”ar trebui să ne unim eforturile pentru promovarea unui proces politic menit să pună capăt crizei siriene”.
Le Drian a precizat că Parisul a purtat cu regularitate dialoguri cu Rusia, chiar şi în contextul tensiunilor dintre Moscova şi Occident.
O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la preşedintele SUA, Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.
Citeşte şi: PRODUSELE cu dublu standard | Comisia Europeană va demara campania de testare a alimentelor în luna mai 2018
Citeşte şi: ALEGERI prezidenţiale în Muntenegru: Milo Djukanovic, favorit în cursa electorală/ Aproximativ 530.000 de alegători sunt aşteptaţi la urne
Citeşte şi: Ministrul german de Externe: Berlinul va intensifica eforturile pentru rezolvarea crizei siriene
Citeşte şi: Armata siriană anunţă că a preluat controlul asupra zonei Ghuta de Est: ”Toţi teroriştii au părăsit Duma, ultima lor redută din Ghuta de Est”
Citeşte şi: EXPLOZII, semnalate la o bază iraniană din Siria, în urma unui presupus bombardament israelian
Citeşte şi: Lavrov: Atacul împotriva Siriei, inacceptabil şi ilegal/ Acuzaţiile că există dovezi incontestabile cu privire la atacul chimic din Duma, bazate pe informaţii dubioase
Citeşte şi: ATACUL împotriva Siriei | Donald Trump: Nu puteam să avem un rezultat mai bun. Misiune îndeplinită/ Pentagon: I-am transmis un mesaj foarte clar lui Bashar al-Assad
Citeşte şi: Federica Mogherini: Uniunea Europeană sprijină toate eforturile menite să prevină utilizarea armelor chimice/ UE a fost informată de atacurile efectuate de SUA, Franţa şi Marea Britanie
Citeşte şi: China critică atacul împotriva Siriei, susţinând că aliaţii au încalcat normele internaţionale


