Bagdadul şi SUA negociază menţinerea efectivelor militare americane în Irak, după înfrângerea Stat Islamic

Haider al-Abadi, premierul irakian, negociază cu Administraţia Donald Trump pentru păstrarea prezenţei militare americane în Irak, chiar şi după ce lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic s-a încheiat, potrivit unor oficiali, citaţi de The Wasington Post.

343 afișări
Imaginea articolului Bagdadul şi SUA negociază menţinerea efectivelor militare americane în Irak, după înfrângerea Stat Islamic

Bagdadul şi SUA negociază menţinerea efectivelor militare americane în Irak, după înfrângerea Stat Islamic

Potrivit oficialilor de ambele părţi, discuţiile sunt în curs şi nu s-a luat încă o decizie, dar acestea se îndreaptă către un acord către care tind ambele Guverne, şi anume prelungirea prezenţei militarilor americani în Irak pentru a asigura prevenirea unei insurgenţe.

”Există o înţelegere generală de ambele părţi că ar fi în interesul pe termen lung al fiecăreia dintre ele să prelungim prezenţa (trupelor SUA, not. red.)”, a declarat un oficial american.

Oficialii au vorbit în condiţii de anonimitate.

Forţele americane din Irak vor fi desfăşurate în interiorul bazelor irakiene existente în cel puţin cinci amplasamente din zona Mosul şi de-a lungul graniţei cu Siria, a declarat un oficial guvernamental irakian. SUA va continua să fie desemnată consilier pentru a evita necesitatea aprobării parlamentare pentru prezenţa lor, a adăugat acesta.

Oficialul irakian a mai spus că al-Abadi încearcă să instaleze o "modestă" prezenţă militară irakiană în Mosul, împreună cu un număr redus de forţe americane, după ce lupta împotriva grupării Stat Islamic se va fi încheiat. Forţele vor contribui la controlul securităţii în oraş şi vor supraveghea tranziţia către o administraţie politică în Mosul.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici