Bărbatul care l-a împuşcat pe premierul Slovaciei spune că nu a vrut să îl ucidă. Juraj Cintula îi reproşează lui Robert Fico oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei

  • Juraj Cintula, bărbatul care l-a împuşcat săptămâna trecută pe premierul Slovaciei, Robert Fico, nu a vrut să îşi ucidă victima, potrivit mandatului de arestare preventivă.
  • Suspectul doar voia să îi "afecteze sănătatea", astfel încât acesta să nu mai poată continua să conducă ţara.
675 afișări
Imaginea articolului Bărbatul care l-a împuşcat pe premierul Slovaciei spune că nu a vrut să îl ucidă. Juraj Cintula îi reproşează lui Robert Fico oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei

Robert Fico a fost grav rănit în atacul care a avut loc săptămâna trecută după o şedinţă de guvern în fostul oraş minier Handlová, situat la aproximativ două ore de mers cu maşina de Bratislava. În timp ce Fico se apropia de o mulţime, Cintula a tras cinci gloanţe spre abdomenul acestuia, lovindu-l de patru ori.

Premierul a fost transportat cu avionul la spitalul din Banská Bystrica şi a fost supus la două intervenţii chirurgicale. Starea sa este catalogată ca fiind gravă, dar stabilă, şi se aşteaptă ca acesta să se recupereze. Executivul se află acum sub conducerea temporară a ministrului Apărării, Robert Kaliňák, care este şi vicepremier.

Potrivit documentului judiciar, Cintula a susţinut că se simţea "neputincios şi frustrat de starea societăţii" în urma schimbărilor introduse de guvernul lui Fico de la venirea la putere în octombrie anul trecut.

Suspectul a declarat că "nu este de acord cu politicile actualului guvern, inclusiv cu desfiinţarea Biroului Procurorului Special", care se ocupa de cazurile politice şi de crimă organizată, şi că "nu este de acord cu persecutarea angajaţilor din domeniul culturii şi al presei".

El a spus că ceea ce doreşte în principal este ca "asistenţa militară să fie acordată Ucrainei" şi "consideră că actualul guvern este un Iuda faţă de Uniunea Europeană", aşa că "a decis să acţioneze".

Fico, care se află la al patrulea mandat de prim-ministru al Slovaciei, a susţinut o revizuire a codului penal al ţării prin care au fost reduse pedepsele pentru infracţiuni de corupţie şi a desfiinţat biroul procurorului special, care s-a ocupat de zeci de cazuri de corupţie, crimă organizată şi abuz de putere.

De asemenea, Fico a oprit asistenţa militară pentru Ucraina şi a adoptat o poziţie mai pro-Moscova.

Juraj Cintula riscă o pedeapsă de la 25 de ani până la închisoare pe viaţă dacă va fi condamnat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici