robert fico

Două țări UE îi interzic premierului slovac să zboare prin spațiul lor aerian către Moscova

Două țări din Uniunea Europeană au anunțat că îi interzic premierului slovac să zboare prin spațiul lor aerian către Moscova. Șeful Guvernului din Slovacia va merge în Rusia pentru a participa la parada de 9 mai.

Slovacia pregătește o acțiune la CJUE privind interdicția importurilor de gaz rusesc. Robert Fico: Slovacia are dreptul de a introduce acest litigiu

Premierul slovac Robert Fico a anunțat vineri că țara sa va intenta un proces la Curtea de Justiție a UE (CJUE) în încercarea de a anula legea care interzice importurile de gaze rusești începând din toamna anului 2027.

Delegația Comisiei Europene ajunge vineri la Budapesta ca să negocieze deblocarea fondurilor UE. Primul Consiliu fără Viktor Orbán

O delegație de la Bruxelles, a Comisiei Europene, se îndreaptă spre Budapesta ca să negocieze deblocarea fondurilor UE. În paralel, Viktor Orban nu va participa la viitorul Consiliu European din Cipru.

Politico: Cu Orbán ieșit din scenă, cine ar putea fi următorul obstrucționist șef al UE?

Liderul maghiar, obstrucționist, pleacă după 16 ani petrecuți la masa Consiliului — dar Bruxelles-ul nu ar trebui să se aștepte la o situație liniștită, relatează Politico.

Nicușor Dan, meeting with Robert Fico: Our countries are linked by a long-standing friendship

Slovak Prime Minister Robert Fico, who is visiting Romania, was received on Friday at the Cotroceni Palace by President Nicușor Dan.

Fico: România și Slovacia pot pune mai multă presiune asupra UE pentru reducerea prețului energiei electrice

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a declarat, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, că cele două țări pot acționa împreună la nivel european pentru a grăbi reducerea prețurilor la energie.

Fico mulțumește României pentru militarii din Slovacia și pariază pe cooperare energetică

Premierul slovac, Robert Fico, a evidențiat, la București, rolul militarilor români în apărarea Slovaciei și a vorbit despre planuri comune în energie și reducerea importurilor din Rusia.

Nicușor Dan, întâlnire cu Rbert Fico: Țările noastre sunt legate de o prietenie de lungă durată

Premierul Slovaciei Robert Fico, aflat în vizită în România, a fost primit vineri de la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit de Ilie Bolojan la Palatul Victoria

Prim-ministrul Republicii Slovace, Robert Fico, efectuează o vizită oficială la București, unde a fost primit vineri de premierul României, Ilie Bolojan, la Palatul Victoria, în cadrul unei serii de întâlniri și evenimente dedicate consolidării cooperării bilaterale.

Premierul slovac vine în România în timp ce în Slovacia este implicat într-un scandal uriaș

Premierul slovac Robert Fico vine în România în timp ce în Slovacia izbucnește un scandal uriaș. Prim-ministrul este acuzat de trădare după ce opoziția a depus o plângere. Demersul a pornit după ce Fico a decis să oprească alimentarea cu energie electrică de urgență a Ucrainei.

Premierul slovac Robert Fico vine în România. Se va întâlni cu Nicușor Dan și cu Ilie Bolojan

Premierul Slovaciei, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România. Acesta va fi primit la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan și de către premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria.

Slovacia oprește livrările de electricitate de urgență către Ucraina

Premierul Robert Fico a avertizat anterior că Slovacia ar putea limita sprijinul energetic pentru Ucraina dacă nu este reluat tranzitul petrolului rusesc către Slovacia prin conducta Druzhba.

Politico: Un lider european, îngrijorat de „starea psihologică” a lui Trump după întâlnirea de la Mar-a-Lago

Premierul Slovaciei le-a spus liderilor UE, la summitul de săptămâna trecută, că după întâlnirea cu Donald Trump a rămas șocat de starea mentală a președintelui american, au declarat pentru Politico cinci diplomați europeni.

Robert Fico: Slovacia va bloca orice plan al UE de finanțare a armatei Ucrainei

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a anunțat că Slovacia nu va finanța armata Ucrainei și respinge orice propunere a Uniunii Europene în acest sens.

13 persoane, în spital, după un accident feroviar din Slovacia. Premierul Fico a refuzat cererea de demisie a ministrului Transporturilor

Ministerul Sănătății din Slovacia a anunțat luni, că în urma accidentului feroviar petrecut duminică, 13 pasageri rămân încă internați în spital.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, respinge utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a declarat sâmbătă că țara sa nu va accepta utilizarea activelor înghețate ale Rusiei pentru a sprijini Ucraina, subliniind că astfel de măsuri ar alimenta continuarea războiului, nu ar contribui la pace.

Robert Fico anunță că Slovacia nu va participa la niciun program al UE pentru finanțarea ajutorului militar pentru Kiev

Premierul slovac Robert Fico a anunțat duminică faptul că țara sa nu va lua parte la niciun program al UE pentru nevoile militare ale Ucrainei.

Partidul premierului slovac Fico poartă discuții cu Viktor Orban pentru aderarea la grupul „Patrioți pentru Europa”

Prim-ministrul slovac Robert Fico și omologul său ungar Viktor Orbán poartă discuții privind aderarea partidului Smer al lui Fico la grupul Patrioți pentru Europa.

Premierul slovac Fico a anunțat un acord cu SUA privind un nou reactor nuclear. La ce preț se ridică proiectul

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a declarat marți că guvernul său a aprobat un acord cu Statele Unite pentru construirea unui reactor nuclear suplimentar.

Slovacia ar putea introduce pregătire militară obligatorie din cauza pretențiilor teritoriale ale lui Viktor Orban

Rudolf Huliak, ministrul Sportului din guvernul condus de Robert Fico, a anunțat joi că susține introducerea a trei luni de instrucție militară obligatorie pentru bărbații de peste 18 ani în Slovacia.

Volodimir Zelenski va discuta probleme energetice cu liderii europeni, într-o întâlnire la Kiev

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni cu lideri europeni, Antonio Costa și Robert Fico, la Kiev, pentru a discuta probleme energetice și reducerea dependenței de petrolul rusesc.

Xi Jinping îl îndeamnă pe premierul Slovaciei să promoveze relațiile China-UE

Președintele chinez Xi Jinping a apreciat joi relația de prietenie cu Slovacia și i-a transmis premierului Robert Fico că speră ca Bratislava să sprijine în continuare apropierea Chinei de Uniunea Europeană.

Joc la două mese din partea Slovaciei: Premierul critică Ucraina, dar firmele private de armament câștigă bani din livrările către Kiev

Premierul slovac Robert Fico a criticat în repetate rânduri Kievul și s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova. Pe de altă parte, companiile private de armament din Slovacia livrează arme Ucrainei, iar Guvernul nu pare deranjat de acest lucru.

Ce pedeapsă riscă bărbatul care l-a împușcat pe Fico. Este judecat pentru terorism

Juraj Cintula, bărbatul de 72 de ani care l-a împușcat pe premierul slovac Robert Fico în mai 2024, este judecat pentru terorism. Riscă închisoarea pe viață.

Robert Fico oprește campania de vaccinare anti-COVID-19 în Slovacia, sub presiunea unui deputat anti-ARNm

Deputatul slovac Peter Kotlár promovează teorii conspiraționiste despre vaccinurile ARNm, în timp ce premierul Fico îl susține pentru a menține stabilitatea politică.

Continuă protestele în Slovacia împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Robert Fico

Mulțimi mari de oameni au ieșit din nou, vineri, pe străzile din Slovacia pentru a-și exprima opoziția față de prim-ministrul populist Robert Fico și politicile sale pro-ruse, potrivit AP.

Premierul Slovaciei îi ia apărarea lui Putin privind războiul din Ucraina: Zelenski „are nevoie de acest război”

Într-un discurs susţinut vineri la Conferinţa de acţiune politică conservatoare (CPAC) din Washington DC, premierul slovac Robert Fico a justificat de fapt agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi l-a acuzat pe liderul de la Kiev că nu doreşte „organizarea de alegeri”, scrie Ukrainska Pravda. Într-un discurs de 15 minute, Fico l-a lăudat pe Donald Trump, care, […]

Mii de persoane protestează în Slovacia faţă de politica externă „pro-rusă”

Mii de persoane protestează în Slovacia şi cer demisia prim-ministrului pentru ceea ce ei consideră a fi o politică externă care apropie ţara de Rusia, informează Sky News.

Proteste masive în Slovacia. Organizatorii au cerut demisia premierului Robert Fico

Circa 100.000 de cetăţeni din Slovacia au ieşit în stradă în cursul zilei de vineri, pentru a condamna politica externă a guvernului slovac tot mai îndreptată spre Moscova, scrie POLITICO. „Suntem aici pentru a vă reaminti, politicos, dar clar, că am ales deja cu ani în urmă locul din care vrem să facem parte”, a […]

Putin afirmă că premierul slovac Robert Fico s-a oferit să intermedieze negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este deschisă unei propuneri slovace de a găzdui discuţii de pace cu Ucraina, relatează Deutsche Welle. După o reuniune a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic din Leningrad, Putin a declarat jurnaliştilor că premierul slovac Robert Fico a venit cu această propunere în contextul vizitei sale recente la […]

„Va pierde o treime din teritoriul său”. Premierul slovac Fico afirmă că Ucraina nu va fi invitată să adere la NATO

Premierul slovac Robert Fico a declarat că Ucraina nu va fi invitată să adere la NATO şi că Moscova nu îşi va retrage trupele din peninsula Crimeea sau din alte părţi ale Ucrainei, ocupate ilegal şi anexate Rusiei, scrie Euronews. „Ucraina nu va fi invitată în NATO. Va pierde o treime din teritoriul său. Vor […]

Premierul slovac Robert Fico este ţinta unei noi ameninţări: A primit un glonţ prin poştă

Robert Fico este ţinta unei noi ameninţări. Premierul slovac a primit prin poştă un plic în care se afla un glonţ, scrie POLITICO. Situaţia a fost sesizată poliţiei slovace, potrivit unei declaraţii din partea biroului de presă al guvernului pentru POLITICO. Această ameninţare are loc la câteva luni distanţă după ce Fico a fost ţinta […]

Ungaria ridică vocea la mai-marii Europei: UE blochează tranzitul petrolului rusesc. Maghiarii pregătesc o contră pentru Ucraina

Guvernul ungar a cerut Comisiei Europene să ia măsuri imediate pentru ca Ucraina să permită din nou tranzitul ţiţeiului de la compania rusă Lukoil către Ungaria şi Slovacia, reclamând faptul că Bruxelles-ul a stat cu mâinile-n sân în ultima săptămână.

Viktor Orban spune că Donald Trump şi Robert Fico au fost atacaţi pentru opiniile lor „anti-război”

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că fostul preşedinte american Donald Trump şi premierul slovac Robert Fico au fost atacaţi pentru opiniile lor „anti-război”.

Se teme Vladimir Putin de un atentat precum cel care l-a vizat pe Donald Trump?

Securitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este întotdeauna întărită, indiferent de tentativele de asasinat comise asupra altor lideri la nivel mondial, afirmă un oficial.

Reacţia premierului slovac Fico la tentativa de asasinat a lui Donald Trump: „Un scenariu tras la xerox”

Premierul slovac Robert Fico a reacţionat după vestea tentativei de asasinat a fostului preşedinte american Donald Trump. Acesta consideră că evenimentul din Pennsylvania are caracteristici similare cu tentativa de asasinat la care el însuşi a fost victimă acum două luni, scrie Euractiv. „Este un scenariu tras la xerox. Opozanţii politici ai lui Donald Trump încearcă […]

Premierul slovac Robert Fico a fost externat. Acesta anunţă că nu va lua măsuri în justiţie împotriva atacatorului

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a postat un discurs online, fiind prima sa apariţie de când a fost grav rănit într-o tentativă de asasinat în urmă cu trei săptămâni, notează The Guardian. Într-un discurs preînregistrat, postat miercuri pe Facebook, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, Fico a declarat că atacul i-a provocat daune grave sănătăţii. În cadrul […]

Bărbatul care l-a împuşcat pe premierul Slovaciei spune că nu a vrut să îl ucidă. Juraj Cintula îi reproşează lui Robert Fico oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei

Robert Fico a fost grav rănit în atacul care a avut loc săptămâna trecută după o şedinţă de guvern în fostul oraş minier Handlová, situat la aproximativ două ore de mers cu maşina de Bratislava. În timp ce Fico se apropia de o mulţime, Cintula a tras cinci gloanţe spre abdomenul acestuia, lovindu-l de patru […]

Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare „stabilă”, dar „gravă”

Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare „stabilă", dar „gravă", a declarat miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce a fost împuşcat de patru ori într-o tentativă de asasinat care a zguduit ţara.

Premierul slovac Fico nu mai este în pericol de moarte după ce a fost împuşcat, afirmă un ministru

Premierul slovac Robert Fico nu se mai află în pericol de moarte după ce a fost împuşcat într-o tentativă de asasinat la ieşirea de la o şedinţă de guvern miercuri, a declarat un ministru al guvernului.