Berlusconi a ieşit în public pentru prima dată după atacul de la Milano

Publicat: 02 01. 2010, 13:30
Actualizat: 06 11. 2012, 09:39

Berlusconi, care a fost văzut cu faţa bandajată după atacul produs la încheierea unui miting electoral, s-a odihnit câteva săptămâni compunând cântece de dragoste pentru un nou CD pe care îl va realiza împreună cu Mariano Apicella, chitaristul din Neapole care l-a mai acompaniat pe trei albume.

Premierul italian a anunţat că nu va avea apariţii publice până la sfârşitul săptămânii viitoare, dar în ajunul Anului Nou a petrecut două ore la un centru comercial din Villasanta, în apropierea vilei sale de la Arcore.

Şeful serviciului de securitate al centrului comercial, citat de Times, a afirmat că Berlusconi a ajuns în jurul orei 16.00, însoţit de gărzi de corp şi purtând bandaje pe faţă, a băut o cafea şi a intrat în două magazine de genţi.

În urma atacului, Berlusconi, în vârstă de 73 de ani, a suferit tăieturi adânci pe faţă, a avut doi dinţi rupţi şi buza spartă. Autorul atacului, Massimo Tartaglia, în vârstă de 42 de ani şi suferind de probleme psihice, l-a lovit pe premier cu o replică a Domului din Milano, acuzându-l că „distruge Italia”.