Biserica Catolică, afectată de un nou scandal. Reprezentantul Vaticanului în Franţa, investigat pentru agresiune sexuală

Publicat: 15 02. 2019, 13:58
Actualizat: 05 06. 2020, 12:58

Procuratura din Paris a deschis o anchetă pe numele acestuia pe 24 ianuarie, a anunţat sursa.

Luigi Ventura, în vârstă de 74 de ani, a fost trimis la Paris în 2009 şi serveşte ca diplomat în slujba Papei Francisc.

El a fost acuzat de molestarea unui bărbat în sediul Primăriei din Paris, pe 17 ianuarie, când primarul Anne Hidalgo adresa o urare de Anul Nou diplomaţilor, liderilor religioşi şi figurilor societăţii civile.

O plângere a fost depusă de către primărie pe 24 ianuarie, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete în ziua următoare, a declarat o sursă judiciară.