Lula da Silva ar rămâne președintele Braziliei. Rezultatele parțiale au apărut: Luiz Inácio Lula da Silva- 57,66%, Flavio Bolsonaro: 42,34%

Publicat: 25 10. 2026, 21:41
Actualizat: 25 10. 2026, 22:56
24 October 2026, Brazil, Sao Paulo: Hundreds of thousands of supporters gather on Paulista Avenue as President Luiz Inácio Lula da Silva campaigns alongside Vice President Geraldo Alckmin and key political allies. The demonstration, which extended from Alameda Campinas to near Rua Bela Cintra, served as a final push to mobilize voters before the decisive second-round election. Photo: Leco Viana/TheNEWS2 via ZUMA Press Wire/dpa

UPDATE 22:07 Lula da Silva ar rămâne președintele Braziliei. Rezultatele parțiale

Luiz Inácio Lula da Silva ar câștiga alegerile prezidențiale. Președintele Braziliei ar putea rămâne în funcție și își începe cel de-al patrulea mandat. 345.054 de brazilieni s-au prezentat la urne.

Scorul este strâns între cei doi contracandidați, intrați în turul al doilea:

  • Luiz Inácio Lula da Silva: 57,66%;
  • Flavio Bolsonaro: 42,34%.

Știrea inițială

Alegerile prezidențiale din Brazilia au loc duminică. În turul al doilea au ajuns Luiz Inácio Lula da Silva, președintele în funcție și Flavio Bolsonaro, fiul lui Jair Bolsonaro, și el fost șef al republicii.

În primul tur al alegerilor, Bolsonaro a avut cel mai mare scor, obținând 47,03%, în timp ce principalul său contracandidat, actualul președinte Lula, s-a clasat pe locul al doilea, cu un scor de 45,16%.

Cine este Luiz Inácio Lula da Silva

Lula da Silva, președintele Braziliei, candidează pentru cel de-al patrulea mandat, fiind susținut de Partidul Muncitorilor. Numele său apare duminică pentru a șaptea oară pe buletinele de vot.

După ultimele alegeri pe care le-a câștigat, Lula a promis că nu va mai candida pentru încă un mandat. „Dacă voi fi ales, voi îndeplini doar un singur mandat de președinte”, declara președintele Braziliei în 2022.

Cine este Flavio Bolsonaro

Flavio Bolsonaro este fiul fostului președinte al Republicii, Jair Bolsonaro. De profesie avocat, a fost senator la Rio de Janeiro din 2019.

Bolsonaro reprezintă formațiunea politică a tatălui său, Partidul Liberal.

Ajuns duminică la un institut de sondaje din Rio de Janeiro, Bolsonaro le-a transmis reporterilor BBC că „a venit timpul pentru o schimbare”.

Cetățenii Braziliei au la dispoziție nouă ore pentru a se prezenta la secțiile de votare. Urnele se închid la ora 22:00, ora României.