Bruxelles-ul cere protecție juridică înainte de folosirea activelor rusești pentru Ucraina
Pentru a susține acest demers, autoritățile de la Bruxelles au prezentat, la summitul informal de la Copenhaga, condițiile stricte privind modul în care ar urma să fie utilizate fondurile blocate ale Rusiei.
Toate statele UE trebuie să-și asume riscurile
Mai exact, guvernul belgian solicită ca toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene să își asume în mod solidar responsabilitatea pentru eventualele riscuri juridice sau financiare asociate acestei inițiative, astfel încât nicio țară să nu fie lăsată singură în fața posibilelor consecințe.
Activele rusești înghețate ar urma să fie folosite pentru finanțarea unui împrumut de reparații în valoare de 140 de miliarde de euro destinat Ucrainei.
Garanții pe termen lung
Potrivit Interfax-Ukraine, premierul belgian Bart De Wever le-a transmis liderilor europeni că „aceste garanții nu se pot limita la cei 170 de miliarde de euro în numerar pe care Comisia Europeană propune să îi mobilizeze”. El a subliniat că protecțiile trebuie să rămână valabile și după ridicarea sancțiunilor, întrucât „procedurile de arbitraj ar putea apărea chiar și la ani distanță”: „Garanțiile nu ar trebui să înceteze automat odată cu ridicarea sancțiunilor, deoarece procedurile de arbitraj ar putea apărea chiar și la ani distanță”.
Belgia, expusă litigiilor cu Rusia
Belgia găzduiește sistemul financiar Euroclear, unul dintre cele mai mari depozitare financiare din lume, responsabil cu decontarea și păstrarea valorilor mobiliare la nivel internațional. Aici se află cea mai mare parte a activelor de stat rusești înghețate, motiv pentru care Bruxelles-ul se teme că ar putea deveni ținta directă a unor eventuale reclamații din partea Rusiei.
Pentru a-și da acordul asupra folosirii activelor rusești înghețate, guvernul belgian cere interzicerea oricăror măsuri care ar putea fi interpretate drept confiscare, garanții legale prin care toate statele membre ale Uniunii Europene să își asume în comun eventualele pierderi, precum și un mecanism care să asigure disponibilitatea imediată a fondurilor în cazul în care activele ar trebui returnate, de exemplu după semnarea unui posibil acord de pace.
Puține căi legale pentru Federația Rusă
În lipsa unor astfel de garanții, Rusia ar putea intenta procese internaționale sau iniția proceduri de arbitraj, argumentând că utilizarea acestor fonduri reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate sau a tratatelor internaționale privind investițiile și activele suverane. Acțiunile juridice ar putea viza direct Belgia și sistemul Euroclear, unde sunt păstrate activele, ceea ce explică prudența guvernului belgian.
Totuși, după excluderea sa din Consiliul Europei, Rusia nu mai are acces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și dispune de posibilități limitate de a apela la alte instanțe internaționale, întrucât tratatele de protecție a investițiilor se aplică, de regulă, investitorilor privați, nu statelor.