Camera Reprezentanților urmează să voteaze noua lege fiscală propusă de Trump

Publicat: 22 05. 2025, 08:14
WASHINGTON, USA - JANUARY 21: A general view of The US Capitol Building on January 21, 2020 Washington D.C., United States. Yasin Ozturk / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Proiectul legislativ, susținut de președintele Trump, propune extinderea reducerilor fiscale din 2017, introducerea unor noi deduceri pentru veniturile din bacșișuri și credite auto, eliminarea mai multor subvenții pentru energie verde și creșterea bugetelor pentru apărare și aplicarea legilor privind imigrația.

Totodată, legea prevede limitarea eligibilității pentru programele sociale precum Medicaid și bonuri alimentare, afectând milioane de americani cu venituri reduse. Conform estimărilor Biroului Bugetar al Congresului, proiectul ar adăuga aproximativ 3,8 trilioane de dolari la datoria publică în următorul deceniu.

Tensiunile din interiorul Partidului Republican s-au concentrat asupra programului Medicaid, radicalii cerând reduceri mai mari de cheltuieli, în timp ce moderații s-au temut de pierderi electorale în 2026. Ca răspuns, conducerea a introdus un pachet de amendamente care include cerințe de muncă pentru beneficiarii Medicaid începând cu 2026 și penalități pentru statele care decid să extindă acest program.

Între timp, democrații au încercat să blocheze votul prin peste 500 de amendamente și obiecții procedurale. „Această lege este o escrocherie fiscală menită să favorizeze milionarii prieteni ai lui Trump, pe spatele cetățeanului de rând”, a spus reprezentantul democrat Jim McGovern.