Canalul secret al diplomaţiei prin care discută SUA şi Rusia

Pe lângă canalele oficiale, ar exista şi o diplomaţie paralelă care circulă pe „platforma 1.5” şi care nu s-a oprit niciodată de la începutul războiului din Ucraina, iar în cel puţin un caz a fost implicat şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

1855 afișări
Imaginea articolului Canalul secret al diplomaţiei prin care discută SUA şi Rusia

Blinken şi Lavrov

Prin acest canal secret, Washingtonul şi Moscova au continuat să vorbească prin intermediul unor foşti oficiali americani de securitate naţională şi prin intermediul unor oameni legaţi cumva de Kremlin - începând cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov - pentru a înţelege liniile roşii ale celuilalt şi pentru a evita o escaladare a războiului.

Platforma 1.5 - spune un articol din Moscow Times, care a vorbit cu unul dintre oficialii americani implicaţi, implică cetăţeni privaţi, pe de o parte, şi oficiali guvernamentali, pe de altă parte. Este un canal fundamental pentru legarea negocierilor oficiale guvernamentale, adică aşa- numită pistă 1, care în această fază este efectiv blocată, iar discuţia neoficială între experţi, pista 2.

La mijloc, cam de două ori pe lună, de multe ori online, se mişcă această diplomaţie secretă care este folosită pentru a încerca să ajungă la o negociere care să se încheie războiul din Ucraina. „Este o mare nevoie de el atunci când lumea se închide, aşa cum a făcut-o acum”, a explicat oficialul american anonim. „M-am dus la Moscova cel puţin o dată la trei luni”, specifică acecsta.

În ciuda negării Casei Albe, care nu recunoaşte existenţa unui canal secret, discuţiile au loc în mod regulat şi sunt „utile pentru înţelegerea gândirii Kremlinului, chiar dacă nu sunt suficiente” . La întâlnirea cu Lavrov de la New York, potrivit unui articol al NBC, au participat, printre alţii, fostul diplomat şi preşedinte al Consiliului pentru Relaţii Externe Richard Haas, expertul în afaceri europene Charles Kupchan şi expertul rus Thomas Graham.

Aceste discuţii le-au permis americanilor să înţeleagă că cealaltă parte are „dificultăţi în a defini victoria şi înfrângerea în acest război, pe care mai mulţi oficiali nu l-au dorit niciodată şi îl consideră o mare greşeală”, spune sursa Moscow Times. „Izolarea sau paralizarea Rusiei, mergând până la umilirea sau prăbuşirea ei, ar face practic imposibilă o negociere”.

Pentru a evita să se lovească de un zid, Statele Unite au reiterat importanţa unei Rusii suficient de puternice pentru a crea stabilitate. Principalul obstacol în calea unei negocieri este chiar Vladimir Putin, care ar fi respins încercările americane de a comunica direct.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici