Casa Albă a publicat lista tarifelor vamale. Se schimbă regulile jocului: tarife de până la 41% pentru unele țări, cu excepții surprinzătoare pentru Marea Britanie și Brazilia

Publicat: 01 08. 2025, 16:09

Tariful minim impus pentru majoritatea țărilor nemenționate în listă este de 10%, dar în cazul unor economii specifice se aplică taxe semnificativ mai mari. Produsele considerate transbordate pentru a evita aceste taxe vor fi sancționate suplimentar, iar unele economii, inclusiv China, Canada și Mexic, urmează regimuri comerciale diferite și sunt acoperite de ordine separate, a precizat administrația americană, potrivit Bloomberg.

Cele mai multe state, taxate cu 15%

Un grup extins de țări este vizat de un tarif de 15%, inclusiv state din Africa, Europa și Asia. Printre acestea se numără Afganistan, Angola, Bolivia, Botswana, Camerun, Ciad, Costa Rica, Coasta de Fildeș, Congo, Ecuador, Guineea Ecuatorială, Fiji, Ghana, Guyana, Islanda, Israel, Japonia, Iordania, Lesotho, Liechtenstein, Madagascar, Malawi, Mauritius, Mozambic, Namibia, Nauru, Noua Zeelandă, Nigeria, Macedonia de Nord, Norvegia, Papua Noua Guinee, Trinidad și Tobago, Turcia, Uganda, Vanuatu, Venezuela, Zambia și Zimbabwe.

Statele membre ale Uniunii Europene sunt incluse în această categorie, cu mențiunea că „tariful este stabilit la cel puțin 15%, iar taxele mai mari sau echivalente deja stabilite pentru unele mărfuri, vor rămâne valabile.

Regatul Unit, un acord net mai bun

Regatul Unit, Brazilia și Insulele Falkland Tarif beneficiază de tariful minim general, de 10%, la fel ca țările care nu au fost enumerate în lista Casei Albe.

Potrivit analiștilor, Londra a reușit să evite tarife mai dure aplicate altor economii mari, precum Uniunea Europeană, grație flexibilității sale post-Brexit și a unei înțelegeri care prevede concesii reciproce în sectoare-cheie precum oțelul, energia și industria auto.

Cele mai dezavantajate, până la 41%

În cadrul noii politici comerciale anunțate de SUA, Cambodgia, Indonezia, Malaezia, Pakistan, Filipine și Thailanda figurează pe lista țărilor pentru care a fost stabilit un tarif vamal de 19%.
Tarife mai severe, de 25%, se aplică statelor Brunei, India, Kazahstan, Moldova și Tunisia, iar un nivel și mai ridicat, de 30%, este impus Algeriei, Libiei, Africii de Sud și Bosniei-Herțegovina.

Irakul și Serbia sunt vizate de un tarif de 35% la importurile către SUA, iar cele mai dure măsuri sunt rezervate câtorva state: Elveției i-au fost impuse taxe comerciale de 39%, Birmaniei (Laos și Myanmar) – 40%, iar Siriei 41%.

Dincolo de deficitul comercial

Tarifele cele mai mari, de până la 41%, nu țin doar de deficitul comercial, ci și de factori geopolitici, de lipsa reciprocității în schimburi sau suspiciuni de transbordare a mărfurilor pentru a evita tarife mai dure. Țări precum Siria, Myanmar, Irak sau Serbia sunt vizate și din motive de securitate sau sancțiuni.

În cazul Siriei, de exemplu, tariful este simbolic și coercitiv, întrucât nu există relații comerciale active semnificative, dar SUA folosește tarifele ca instrument de presiune diplomatică. La fel, în cazul Myanmarului, regimul autoritar și încălcările drepturilor omului au determinat Washingtonul să impună tarife ridicate în linie cu sancțiunile economice.

Alte state, ca Laos sau Cambodgia, sunt suspectate că facilitează reexportul de bunuri chinezești. În unele cazuri, tarifele mari penalizează lipsa cooperării în negocierile comerciale cu SUA.

Potrivit comunicatului emis de Casa Albă, noile tarife urmează să intre în vigoare la ora 12:01 a.m., joi, 7 august, ora Washingtonului.